24 aprilie 2024
Top StoryDistrugere și amenzi de peste 15.000 de lei

Distrugere și amenzi de peste 15.000 de lei

Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat, sâmbătă, la ora 01:40, să intervină pe strada Cpt. Paul Zăgănescu, din municipiul Moinești, unde doi barbați au provocat un scandal.

Această oră nu i-a impedicat pe cei doi bărbați să consume băuturi alcoolice, astfel readucând în prim-plan câteva neînțelegeri mai vechi.

De la discuții aprinse, amenințări cu acte de violență până la un scandal în toată regula nu a mai fost decât un pas, reușind să tulbure liniștea locatarilor.



De asemenea, în urma verificărilor efectuate la fața locului a reieșit faptul că unul dintre bărbați a spart cu pumnul un geam de termopan al imobilului.

Jandarmii băcăuani au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal, conf. art. 253 și au aplicat în acest weekend peste 70 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de peste 15000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 43 de amenzi și avertismente, fiind pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Peste 200 de jandarmi băcăuani au fost la datorie în perioada 18 -21 iunie a.c în județul Bacău astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță minivacanța de Rusalii.

Jandarmii au acționat pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale și soluționarea în mod operativ a sesizărilor primite din partea cetățenilor, fiind prezenţi în zonele în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul în aer liber.

Pe timpul misiunilor au fost aplicate 70 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 15000 lei pentru fapte precum adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, consum de alcool în locuri publice, provocarea de scandaluri și pescuitul recreativ în habitatele piscicole naturale şi în zonele de protecţie.

Jandarmii băcăuani vor continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, recomandând cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația impune, iar în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri