25 aprilie 2024
OpiniiEditorialDistracția de Sărbători costă, dar face

Distracția de Sărbători costă, dar face

Sărbătorile de orice fel aduc românilor mai întotdeauna prețuri ceva mai mari. Cererea în piață este însă mai mare de sărbători și te-ai aștepta, deci, la prețuri mai mici, pentru că așa spune o lege nescrisă a concurenței loiale. Mai ales dacă și oferta este mai bogată. Și totuși, distracție de Sărbători pare mai scumpă.

Se întâmplă și la acest final de an și mulți nu înțeleg de ce. Sigur, să ne amintim de majorările salariale, de scumpiri pe lanțul „trofic” al producției, după ce peste an și energia a devenit mai scumpă, precum și transporturile și chiar materiile prime. Dacă și lefurile sunt mai mari, efortul pecuniar pare mai mic, însă știm bine că nu tot omul a beneficiat de astfel de majorări în statul de plată.

Culmea este că în luna noiembrie, adică acum recent, rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum de la începutul anului, a scăzut față de luna octombrie de la 4,23 la numai 3,43%. Dar ce influență mai are evoluția acestui indicator economic, dacă regula în piață o face doar vânzătorul?

Exemple ar putea fi date cu duiumul. Cei care trec des prin piață sau prin supermarchet văd imediat diferențele de preț din ultimele săptămâni și zile. Acum vreo lună-două am observat ce șoc a făcut prețul merelor, de exemplu, care datorită supraproducției din această toamnă a ajuns și la un leu pe kilogram. Ieri, în Piața Centrală din Bacău merele nu erau însă mai ieftine de doi lei.

Dar să vedeți ceapa sau cartofii din magazinele mari. Și câte altele!

Însă de Sărbători dai banul, să simți și tu că trăiești. Și, de ce să nu fim corecți, se spune că în materie de revelioane prin agențiile de turism tarifele sunt, în acest an, „pentru toate buzunarele”. Am astfel de experiențe și pot spune că în astfel de cazuri ofertele sunt strict în funcție de tarife: primești doar atât cât plătești. Dar se cheamă că faci revelion în locuri de vis.

Deci, „La mulți ani!” oriunde și oricum te-ai afla! Distracția de Sărbători costă, dar face.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri