Evenimentele care se succed cu repeziciune pe scena mondiala nu tin pasul cu propaganda. Oamenii pusi sa ne explice de ce e bine ca americanii ne pun rachete in batatura sau de ce este supermisto ca telefoanele si computerele ne sunt spionate ramân in urma cu explicatiile pentru ca totul evolueaza cu o viteza extraordinara.
Si Ministerul Adevarului, cel care in „1984” avea rolul de a rescrie evenimentele dupa cum se schimba politica oficiala, functioneaza defazat.
Bunaoara, inainte de 1990, Occidentul ne spunea pe calea radiourilor finantate de CIA ce rau este ca ne spioneaza Securitatea, ca ne asculta telefoanele fixe, ca ne urmareste sa vada cu cine vorbim, la cine mergem in vizita si asa mai departe. Regimurile democratice occidentale condamnau aceste practici, denuntând asuprirea poporului român.
Astazi, la un sfert de secol distanta, ce vedem? Ca aceleasi guverne „democratice” isi spioneaza propriii cetateni cu instrumente mult mai sofisticate decât a avut vreodata Securitatea, pretextând ca e necesar pentru a combate terorismul.
Deranjurile de pe pietele financiare au determinat derapaje ideologice; practic, rar mai gasesti in tarile cu traditie democratica partide care sa-si respecte doctrina; aproape toate s-au transformat in ceea ce unii numesc „partide ale puterii”, organizatii politice care se pliaza dupa cum bate vântul pentru a ramâne la Putere si, astfel, sa fie conectate la banul public.
Nu e de mirare ca alegatorul, din Anglia pâna in România, din SUA pâna in Japonia este bulversat. Nu mai stie cu cine sa voteze. Doar ca, in paralel cu demantelarea sistemului politic, are loc si o distrugere a celui economic.
De zeci de ani veniturile alegatorilor scad. Si nu e vorba numai de România sau de Estul Europei, tendinta este generalizata la nivel mondial. Si, in vreme ce puterea de cumparare scade, oamenilor li se explica faptul ca e nevoie sa munceasca mai mult, pâna la vârste mult mai inaintate ca sa primeasca mai putin.
