26 aprilie 2024
ContrasensDespre propaganda si manipulare

Despre propaganda si manipulare

Intr-o lume in care informatia circula cu viteza luminii prin fibra optica sau prin undele retelelor wireless am devenit mai prost informati decât in vremea in care Guvernele aplicau cenzura. Paradoxul este doar aparent: informatia este libera doar pentru ca poate fi folosita ca arma.

Dezinformarea, manipularea, propaganda nu pot functiona decât in conditiile in care isi pot transmite liber mesajul. Iar mesajul lucreaza ani de zile, invatând receptorii cum sa filtreze informatia dupa sursa si dupa mesaj: daca informatia vine din sursele “bune”, este obligatoiu corecta, daca vine din surse “rele”, atunci in mod sigur este falsa, este manipulare, este propaganda. In mod similar, daca informatia ne aduce mesaje in acord cu pregatirea noastra afectiva, suntem invatati sa le consideram corecte, daca insa mesajele sunt in disonanta cu ceea ce am fost invatati, trebuie, ni se spune, sa le consideram false.

Dupa ani de zile de indoctrinare ne pierdem obisnuinta de a rationa si aici este marea manipulare. Ni se spune ca tot ceea ce vine din surse rusesti, chinezesti, nord-coreene este obligatoriu fals, in vreme ce informatiile care vin din surse occidentale este obligatoriu adevarat. Sa ne amintim numai de povestile cu armele de distrugere in masa ale lui Saddam, toate provenind din sursele “credibile” occidentale…

Se intâmpla, insa, ca uneori, sursele orientale si cele occidentale sa spuna acelasi lucru. De exemplu ca Sputnik sau Russia Today sa spuna ca programul lui Putin de refacere a agriculturii incepe sa dea roade. Apoi sa scrie Bloomberg aceeasi concluzie. Ei, bine, va interveni al doilea etaj al programarii, cel care ne-a invatat ca rusii sunt niste inapoiati care nu pot crea nimic si au nevoie de importuri masive ca sa nu moara de foame.

Intrebare de 100 de puncte: care este propaganda: faptul ca rusii au recolte – record si exporta masiv sau faptul ca suntem indemnati si invatati sa nu credem acest lucru? Pentru ca, daca intr-o tara aflata sub sanctiuni economice si amenintata cu represalii, sectorul agricol a crescut in doi ani intr-un mod care i-a permis sa devina cel mai mare exportator al tarii, cu vânzari mai mari decât industria de armament, ce ar putea sa se intâmple intr-o tara ca România, cu un potential agricol imens daca s-ar investi in acest domeniu?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri