Exista o anumita comoditate din partea unor politicieni de a explica starea deplorabila in care se afla finantele tarii prin existenta a ceea ce ei numesc “asistati social”, care primesc mici sume de la stat pentru a supravietui. Ideea a fost inoculata si unei anumite parti a publicului, care a ajuns sa creada sincer ca bugetul tarii este grav afectat de banii platiti ca ajutoare sociale catre “trântorii” care stau toata ziua in crâsma.
Explicatia este comoda pentru ca, pe de o parte poate fi ilustrata usor, având in vedere ca, da, exista un oarecare procent de persoane care nu au o tragere de inima catre munca, iar, pe de alta parte, scuteste politicienii de explicatii cu privire la proasta guvernare a tarii si la sumele exorbitante cheltuite pe proiecte inutile, gen terenuri de fotbal in panta, dar cu parandaraturi generoase.
In fapt, România a redus la minim nivelul ajutoarelor sociale, care, adunate, nu trec de un procent din buget. Dar, nu-i asa?, e mult mai usor sa explici esecul economic prin inventarea unor elemente dusmanoase; nici nu ar fi o idee noua.
Interesant este ca, astazi, se pune problema desfiintarii salariului minim, pentru a “stimula” dezvoltarea economica. La fel s-a spus si despre noul Cod al Muncii, care a redus drepturile angajatilor in raport cu angajatorii, si sunt câtiva ani de când tot asteptam crearea acelor locuri de munca suplimentare.
In fapt, existenta salariului minim, care exista si in tari capitaliste cu traditie, cum este Anglia, este ultima reduta de aparare impotriva abuzurilor companiilor iar in tara noastra s-a creat deja o traditie din a se oferi salarii cât mai mici, indiferent de profitul inregistrat de firma. Pentru ca, daca firma are profit generos, e meritul managerului si, deci, nu trebuie recompensat angajatul iar daca are pierderi, e clar vina angajatului pentru ca are leafa prea mare si, deci, trebuie redusa.
