20 mai 2024
ActualitateDespăgubiri pentru mașinile avariate de furtună

Despăgubiri pentru mașinile avariate de furtună

Vremea destul de capricioasă din această perioadă, caracterizată de fenomene extreme, de tipul ploilor însoțite de vânt puternic, poate produce neajunsuri proprietarilor de mașini. Astfel, ne putem aștepta la o creștere a numărului de autoturisme afectate de aceste fenomene meteo.

Prin urmare, este bine de știu că, în cazul avarierii mașinilor, proprietarii pot primi bani, pentru reparația lor, chiar dacă nu au o poliță de asigurare de tip CASCO, ci o simplă asigurare obligatorie de răspundere civilă auto – RCA. Vorbim despre situațiile în care autoturismele au fost lovite de obiecte aflate pe domeniul public (un copac, o cracă, elemente de construcții din clădiri publice, un stâlp de iluminat public, un indicator de circulație etc) și în administrarea autorităților. Potrivit legislației în domeniu, păgubiții se pot îndrepta către instanțele de judecată pentru a cere despăgubiri autorităților locale sau administratorului de drum (dacă paguba a fost provocată de o groapă în asfalt, de exemplu).

„E destul de greu, dar nu imposibil. Păgubitul poate fi dezdăunat, dacă a căzut un copac peste mașină, din cauza Primăriei care nu s-a îngrijit să-l cosmetizeze ori să-l taie de tot. La fel și dacă a intrat șoferul într-o groapă care nu era semnalizată. Problema este că va trebui să ceară asta în instanță, aducând probe foto, video, martori, declarații etc. Pentru că, din experiența mea, nicio autoritate publică sau administrator de drum nu va scoate, din prima, banii din buzunar, ca să-i dea păgubitului. Or, oamenii, în general, fug de asta, pentru că procesele, se știe, la noi, durează un an, chiar doi, până să decidă o instanță că omul este îndreptățit să fie despăgubit”, explică un broker de asigurări local.



Avantajul este că, acum, nu se mai cere taxa de timbru pentru astfel de procese civile. Deci, păgubitul va fi scutit de sume importante pe care le-ar cheltui pentru un proces în instanță. În schimb, tot trebuie să fie reprezentat de un avocat, al cărui onorariu este destul de greu de susținut financiar. Lucrurile devin mai simple în cazul în care autoritățile locale s-au asigurat împotriva pagubelor provocate mașinilor cetățenilor de bunurile deținute și administrate de acestea. În aceste situații, păgubitul primește banii direct de la firma de asigurare unde primăria sau o altă autoritate are încheiată polița.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri