15 mai 2024
Top StoryDeși rata de incidență a scăzut dramatic, polițiștii continuă să amendeze băcăuanii...

Deși rata de incidență a scăzut dramatic, polițiștii continuă să amendeze băcăuanii pentru că nu poartă mască

În județul Bacău, rata de incidență a ajuns, luni, la 0,58 la mie dar autoritățile continuă să amendeze cetățenii pentru că nu poarta mască pe stradă.

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii băcăuani împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar prevăzut de lege, precum şi portul măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise/ deschise.



Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost verificate 1.618 persoane aflate în carantină şi 584 în izolare. De asemenea, au fost controlate 1662 de obiective/locaţii şi 398 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au acţionat pentru verificarea mijloacelor de transport de persoane, fiind oprite pentru control 1.000 de astfel de autovehicule.

Au fost identificate 308 persoane care nu respectau măsurile de protecţie individuală, pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.500 de lei. De asemenea, au fost sancţionate contravenţional 72 de persoane care nu respectau interdicţiile privind deplasarea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri