România este o tara fascinanta, care daca nu ar fi existat ar fi trebuit sa fie inventata. Românii o duc dintr-un scandal in altul, incât te intrebi ce se intâmpla in tara asta. Cum de mai poate rezista cetateanul sub asaltul valurilor de informatii, al acuzatiilor, al descinderilor, al imaginilor cu catuse zornaind la televizor, al comunicatelor seci ale procurorilor, al bocetelor acoperitilor, al tânguielilor politicienilor.
Ritmul in care se misca România da impresia ca cei mai mari angajatori al tarii ar fi serviciile de forta, ca toata lumea e mai mult sau mai putin legata de un serviciu de informatii, de un Parchet sau de o instanta. Culmea este, insa, ca in ciuda faptului ca toate aceste scandaluri nu au nici o finalitate, terminându-se in coada de peste, departe de promisiunile initiale, românul se arunca la fel de inocent si credul in urmatorul scandal.
Scandalul a devenit un drog pentru cetatean si, probabil, lipsa scandalului zilnic, al breking news-urilor si al procurorilor care cer arestearea cuiva ar provoca vertijuri cetateanului dependent de televizor. Intr-o astfel de tara, in care delirul propagandistic a atins cote alarmante, nemaiintâlnite nici macar in vremea de final a regimului comunist, nu e de mirare ca nimic altceva nu functioneaza. Pentru ca propaganda, chiar si cea bine realizata, nu da nici de mâncare si nici nu construieste case. Nu face autostrazi, nu cultiva cereale si nu da salarii decât celor implicati.
Dar asta o vor afla, probabil, pe pielea lor cei care o folosesc zi de zi pentru a abate atentia de la problemele cu adevarat importante. Pentru ca istoria ne invata ca, la un moment dat vraja se rupe si nici propaganda si nici structurile de forta nu mai au putere. Si atunci fiecare va fi pe cont propriu.
