19 aprilie 2024
EconomieDelgaz Grid investește, în acest an, 456 de milioane de lei

Delgaz Grid investește, în acest an, 456 de milioane de lei

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, prezentă și în județul Bacău, a planificat pentru anul în curs investiții de 456 de milioane de lei. Anul trecut, compania a investit 457 de milioane de lei.

În sectorul „Energie electrică” – spun oficialii companiei – vor fi investiți 249 de milioane de lei, în principal pentru continuarea implementării SCADA și automatizarea sistemului de distribuție, SMART metering, în modernizarea rețelelor aeriene și a stațiilor de transformare, în înlocuiri de transformatoare și pentru racordarea de noi consumatori.
Pe partea de gaze naturale, sunt prevăzute investiții de 207 milioane de lei, iar obiectivul principal este modernizarea a peste 350 km de conducte și branșamente.

În „Energie electrică”, valoarea investițiilor a fost de circa 242 de milioane de lei, iar în domeniul „Gaze naturale” au fost investite peste 215 milioane lei.



Sunt anunțate și investiții în digitalizarea rețelei de electricitate SCADA. Anul acesta se va finaliza un program care urmărește modernizarea și integrarea totală a 13 stații de transformare, valoarea investițiilor fiind de 12,5 milioane de lei. În plus, sunt în implementare două proiecte cu finanțare europeană, prin care vor fi modernizate și integrate total în SCADA alte 8 stații de transformare, valoarea investițiilor fiind de 47 de milioane de lei. În mediul urban, 230 de posturi de transformare vor fi integrate în sistemul SCADA până în 2023, peste 70 milioane de lei fiind prevăzuți în buget pentru acest scop.

În ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiții succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, un număr de circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru 2019-2028 ținta companiei este montarea acirca 397.000 de contoare, valoarea investițiilor fiind de circa 126,5 milioane de lei. Astfel, peste 700.000 de clienți (50% din totalul clienților racordați la rețeaua de electricitate a companiei) vor avea contoare inteligente până la sfârșitul lui 2028.

„Criza prin care trecem a demonstrat, fără echivoc, rolul vital al energiei în viața de zi cu zi și este foarte important ca investițiile să continue. Modernizarea și digitalizarea rețelelor rămân prioritățile noastre în perioada următoare. Avem în vedere investiții de 1,9 miliarde de lei până în 2023. Din această sumă, 1.065 de miliarde sunt pentru modernizarea rețelei de electricitate, iar 836 de miliarde pentru cea de gaze naturale.”
Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri