25 aprilie 2024
Top StoryDe luni, 6 aprilie, Primăria Bacău începe distribuirea celor 20.000 de pachete...

Distribuirea tichetelor sociale semestriale acordate pensionarilor cu venituri de până la 1380 de lei se va realiza imediat după încetarea situației de urgență la nivel național, pentru a se preîntâmpina expunerea persoanelor vârstnice în medii aglomerate și la interacțiune cu alte persoane. Începând din acest an, valoarea tichetelor sociale a fost crescută de la 130 de lei la 150 de lei/ semestru.

De luni, 6 aprilie, Primăria Bacău începe distribuirea celor 20.000 de pachete pentru pensionari

Aproximativ 20.000 de pachete cu produse alimentare de bază și de igienă vor fi distribuite, începând de luni, 6 aprilie, către toate persoanele vârstnice cu venituri din pensii de până la 1380 de lei. Distribuirea se va realiza la domiciliul beneficiarilor, prin intermediul a 100 de echipe formate din personal al Primăriei Bacău, cu sprijinul voluntarilor de la Fundația de Sprijin Comunitar, Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, Acțiunea Catolică, Crucea Rosie, Școala Sanitară Postliceală „Sanity” și Asociația Valoare Plus.

Asta ca urmare a aplicării Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020, care prevede că autoritățile administrației publice locale au obligația de a proteja și de a asigura minimalizarea expunerii în afara locuințelor pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani, persoane aflate la risc înalt de a dezvolta forme severe de COVID-19.

De altfel, până la apariția acestei ordonanțe, Primăria Municipiului Bacău a luat deja o serie de măsuri menite să vină în sprijinul persoanelor vârstnice:
– până astăzi, 3 aprilie 2020, peste 1.600 de persoane vârstnice singure, aflate în situații de vulnerabilitate au fost sprijinite, primind la domiciliu pachete cu produse alimentare provenite din bugetul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, dar și din donații făcute de personalul Primăriei Bacău, societatea Agricola și Crucea Roșie Bacău. Acțiunea se desfășoară zilnic, numărul de beneficiari fiind în continuă creștere.
– persoanele vârstnice care nu se pot deplasa au fost ajutate de angajații primăriei care le-au făcut cumpărături pe baza listelor primite de la ei, iar acestea au fost decontate ulterior de beneficiari.



În plus, s-au pus la dispoziția acestor persoane în nevoie (persoane vârstnice și singure care au nevoie de ajutor în această perioadă) 10 numere de telefon, disponibile zilnic, între orele 08 – 18;
– 0742.114.476
– 0742.114.997
– 0742.138.136
– 0742.187.429
– 0742.252.914
– 0742.040.114
– 0742.043.976
– 0742.059.339
– 0742.076.751
– 0742.083.590, la care se adaugă numărul de telefon 0234.984 disponibil 24/7, unde se pot semnala orice alte probleme pe care aceștia le întâmpină.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri