21 mai 2024
ContrasensDe ce ii incurca istoria?

De ce ii incurca istoria?

Discutam, ieri, despre propunerile unei comisii prezidentiale de reforma a invatamântului de a inlocui, in scoala generala, Istoria cu o alta disciplina care sa cuprinda un amalgam de domenii – de la Uniunea Europeana la relatiile de cuplu sau integrarea pe piata muncii. Nici astazi istoria nu mai este studiata in stilul clasic – cronologic – ci pe mari teme care bulverseaza elevul, dar, totusi, copilul ramâne cu niste informatii.

Totusi, de ce ii incurca atât de mult istoria pe propovaduitorii neocon? De ce apologetii pietelor libere, ai dereglementarii, ai taierii cheltuielilor publice se tem de Istorie si incearca sa o scoata din programa scolara?

Raspunsul este ca Istoria ofera explicatii si solutii. Istoria ne arata ca anumite lucruri s-au mai intâmplat si ne spune cum au fost rezolvate anumite probleme. Ne spune de ce a fost declansata o revolutie sau un razboi, de ce a cazut un regim sau, mai important, ca un regim poate sa cada daca poporul este nemultumit, ca exista alternative.

Mai rau, istoria ii face pe oameni sa constientizeze relatiile de cauzalitate ale fenomenelor, sa inteleaga ca marirea unui impozit poate declansa o revolutie iar cresterea pretului la alimente poate determina o revolta, ca razboaiele izbucnesc nu pentru ca unii vor sa fericeasca vreun popor cu implementarea democratiei, ci pentru ca aceia care pornesc razboiul vor sa-i jefuiasca de resurse pe cei cuceriti.

Istoria formeaza o gândire critica dar, in acelasi timp, face educatie patriotica. Ne arata ca, la vremuri de restriste, poporul a gasit vointa si puterea de a lupta impotriva invadatorilor dar si impotriva celor care au preluat abuziv conducerea tarii si au folosit Puterea pentru a-si urmari propriile interese.

Nu trebuie sa ne temem sa recunoastem faptul ca, in acest moment, România se afla sub ocupatia unor forte straine care au pus mâna pe resursele naturale si care ne jefuiesc cu zâmbetul pe buze. Noi nu ne dam seama pentru ca totul este mascat de vorbele frumoase ale formatorilor de opinie de genul celor care vor sa ne interzica istoria.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri