24 aprilie 2024
ActualitateDaruri de la Rotary Club Bacău pentru copiii din Centrul „Sf. Andrei”

Daruri de la Rotary Club Bacău pentru copiii din Centrul „Sf. Andrei”

Președintele în exercițiu al Rotary Club Bacău, Vasile Cătălin, a ajuns pentru a doua oară la Centrul Social pentru Copii „Sf. Andrei” din satul Siretul – comuna Săucești. Președintele clubului nu a venit cu mâna goală ci, ca și prima oară, cu ghiozdănele pentru cei care a aflat că au nevoie de ele.

Centrul Social „Sf. Andrei” funcționează din anul 2006, într-o clădire care aparține primăriei din Săucești, dar preluată, printr-un parteneriat, de Asociația „Speranța vieții”. Copiii care vin acolo sunt din satele Șerbești și Siretu și provin din familii nevoiașe. „Aici, ne-a spus Iuliana Ciceu, directoarea Centrului «Sf. Andrei», organizăm activități preventive pentru ca ei, copiii, să nu abandoneze școala sau chiar ei să fie abandonați de familii. Acum avem 30 de copii, care vin la Centru și dimineața și după-amiaza, cei mai mulți după ce termină orele de școală. Vin aici copii de la clasa zero până la clasa a opta. Dar copiii care continuă școala, după clasa a opta, primesc bani de abonament pentru transport și mai vin pe la noi, ținem contactul cu ei. La activitățile din Centru ne ajută și măicuțele de la Congregația «Surorile Sfintei Maria Magdalena» Postel din satul Schineni.”
Am fost și noi în mijlocul copiilor din Centrul „Sf. Andrei” și am aflat că acolo ei au activități din cele mai diverse, între care își fac temele pe care le primesc la școală și chiar învață să cânte, pentru că o măicuță din sat cântă la fluier. Copiii au, însă, și activități în aer liber, iar pentru activitatea loc primesc și masa caldă zilnic.
La plecare beneficiarii activităților din Centru ne-au condus până în curte și ne-am luat rămas bun ca de la propriii noștri copii.

„Acordăm cele necesare activităților pe care le fac copiii în Centrul «Sf. Andrei». Proiectul a fost lansat în acest an, iar acum am ajuns a doua oară la ei. Urmărim să oferim ajutor pentru ca acești copii să nu abandoneze școala. Le-am adus hăinuțe, ghiozdane și rechizite școlare, chiar și câteva piese de mobilier. Ne ajută și pe noi, în acest proiect, sponsorii: societatea Papirus – librăria Odiseea și societatea Maryelectric, din Moinești. Și vrem să permanentizăm proiectul.”
Vasile Cătălin, președintele Rotary Club Bacău



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri