13 aprilie 2024
Zona zeroNew PressDaniel Rocca Stoicea, solistul trupei FiRMA: ”Aici, în Bacău, mi-am găsit dragostea...

Daniel Rocca Stoicea, solistul trupei FiRMA: ”Aici, în Bacău, mi-am găsit dragostea în tinerețe”

Cu ocazia concertului FiRMA, organizat la Berăria Valhalla din Bacău, pe 17 februarie, am reușit să schimbăm câteva vorbe cu solistul trupei, Daniel Rocca Stoicea, intrând în profunzimea versurilor și emoțiilor transmise prin muzica lor. FiRMA este o trupă contemporană de rock alternativ, una dintre cele mai importante și mai fascinante trupe din România, care a reușit să îmbine poezia clasică cu rockul, aducându-le în armonie. Daniel Rocca (voce, pian, chitară), Sorin Erhan (bas, chitară), Dani Radu (chitară electrică) & Constantin “Bărbuță” Bărbășelu (tobe, percuție) au oferit băcăuanilor un show rock’n’roll full-electric, ”un spectacol mélange de alternative, muzică de teatru și poezii alese”, în care s-au auzit, alături de versurile scrise de Daniel Rocca Stoicea, și versuri de Ana Blandiana, George Bacovia sau Mihai Eminescu.

”Ceea ce ne-a legat pe noi nu a fost neapărat poezia sau muzica, ci mai degrabă felul în care simțim”

Anisia – Maria Mardale: De ce ”doar nebunii iubesc”?
Daniel Rocca Stoicea
: Pentru că sunt singurii care reușesc să găsească o poartă în timp. Dar, dând la o parte fiorul poetic, vorbim despre o piesă, un cântec a cărui menire este sa fie soundtrack pentru viața oamenilor. Răspunsul este în versuri și țin de el, pentru că, dacă găsești pe cineva care chiar reușește să găsească o poartă în timp, trăiești un miracol.



Anisia – Maria Mardale: De unde a pornit ideea de a îmbina poezia cu rock-ul alternativ?
Daniel Rocca Stoicea:
În liceu, pe când eram adolescent aspirant cu multe dorințe nebănuite, am ajuns la un atelier de poezie, și acolo am comunicat cu oameni care au reușit să mă redirecționeze ușor și subtil către muzică. M-au ajutat pentru că le-am mărturisit că tânjesc după muzică. Așa am ajuns la școala de canto a Danei Dorian, pentru ca mai târziu să-mi întâlnesc colegii de suferință într-ale muzicii, alături de care am îmbinat și armonizat cele două aspecte artistice, reușind să-mi duc poezia aprigă și avântată mai repede la sufletele oamenilor, intrând astfel într-o conversație cu ei. Așa a fost să fie.

Anisia – Maria Mardale: Ce gusturi muzicale aveți? Ce vă place să ascultați, când nu compuneți propria muzică?
Daniel Rocca Stoicea:
Ăsta este un alt factor important în dezvoltarea noastră, pentru că ceea ce ne-a legat pe noi nu a fost neapărat poezia sau muzica, ci mai degrabă felul în care simțim. Suntem toți născuți ușor printre uși sau printre lumi, și ne-am recunoscut și înțeles din priviri. Nu ne-am plăcut, cât ne-am înțeles. Nefiind muzica care ne-a adus împreună, în primă fază, adică un stil muzical
anume sau o preferință lirico-muzicală, ne-am trezit cinci oameni într-un band, cu background-uri muzicale absolut diferite. Așa am învățat, de multe ori forțat, muzică din toate genurile. De la artiștii ascultați, de la primul chitarist al band-ului, spre exemplu, am învățat mai multă muzică instrumentală de chitară decât știau mulți chitariști pe care i-am întâlnit după ce acesta a emigrat. Știam exact unde să poziționez un solo, ce semnificație are tonul respectiv, și tot așa…
Colegul meu de suferință Sorin Erhan era heavy metal de-a dreptul și a trebuit să ascult și să înțeleg cumva ce se petrece acolo, pentru că ce asculta și îl inspira nu rezona cu mine la fel de mult cum rezona cu dânsul. Toată muzica posibilă s-a adunat aici, la noi, în band. Uneori, prea multă muzică. Nu mai știai cum să te printezi pentru a nu induce publicul în eroare fără să vrei.

”Ceea ce emiți devine realitate, și nu numai în artă, în tot ceea ce faci”

Anisia – Maria Mardale: Cum decurge, la dumneavoastră, procesul creativ? Cum vă vin ideile?
Daniel Rocca Stoicea:
Sunt mai multe feluri… pot fi câteva versuri, poate să fie un titlu de piesă, poate să fie o linie melodică, un ritm de chitară, însă, dacă e să mergem mai deep, pleacă întotdeauna de la nevoia de a spune, a comunica ceva. După ce ai procesat și mental și sufletește, încep să se adune versuri, și piesa în sine începe să devină. Am învățat de-a lungul timpului să fim atenți, pentru că în vâltoarea emoției, și a lumii care nu te lasă, nu-ți dă pace, am printat de multe ori emoție care deși era true, reprezenta doar o fațetă a realității noastre și a trebuit după aceea să defilăm o perioadă lungă și dureroasă în felul acela. Arta ca artă, emoția ca emoție, dar la sfârșitul zilei, durerea este reală și, de cele mai multe ori, te pătrunde într-un sens real. Ceea ce emiți devine realitate, și nu numai în artă, în tot ceea ce faci.
Asta motivul pentru care de multe ori n-am compus, n-am lucrat, n-am făcut nimic, pentru că nu era nimic de îmbrăcat, you know?
Se întâmplă de multe ori să nu te poți ridica din pat, să simți ceea ce e tradus ca fiind depresie, iar fiorul poeziei sau al muzicii sa nu fie îndeajuns pentru a continua conversația.
Cel puțin în cazul meu nevoia de a scrie, de a cânta, de a interpreta reapare și îmbracă în versuri și muzică ce dibuim, abia după ce se procesează tot ce e în noi, tot ce simțim.

Anisia – Maria Mardale: Care au fost criteriile după care ați ales poeziile folosite? Au o anumită tematică?
Daniel Rocca Stoicea:
Am stat ceva timp și am ascultat înregistrările în care poeții își recitau propriile versuri. La Ana Blandiana, ca și la mulți alții, muzică era deja acolo. Cineva însă trebuie să te lase să te joci cu emoția aceasta, pentru că te poți simți un pic străin și neinvitat în poezia lor. Ești cumva ca într-un magazin cu porțelan, cum se mai spune, călăuzit de un gând bun, o voce bine intenționată care îți murmură: “Ușor cu emoția pe scări”.
Exista un fir fin ce le leagă. Sunt și niște parabole, parabole care au darul să te vindece.

”Ce a criptat acolo Bacovia este o singurătate absolută”

Anisia – Maria Mardale: Care e piesa dumneavoastră preferată din albumul “Poezii alese vol 1”, pe care l-ați înregistrat cu Radio România?
Daniel Rocca Stoicea:
Toate sunt. Le-am ascultat și mixat atât de mult încât au devenit și ale noastre. După o sesiune cu “Rar”-ul lui George Bacovia, tot ascultând noaptea vocea lui repetitivă: “singur, singur, singur”, am dat de o singurătate atât de evidentă și neagră încât am simțit nevoie să fug, să umblu pe străzi și m-am dus până în prima benzinărie pentru a întâlni oameni. Ce a criptat acolo Bacovia este o singurătate absolută. Îmi plac toate pentru că au această tărie, sunt emoție pură îmbrăcată în versuri. Așa au reușit poeții să evite vameșii vremurilor și a ajuns la noi simțire de adevăr nealterat sau interpretat eronat. Oamenii se pot recunoște în aceste versuri, pot recunoaște ce simt și astfel nu se mai simt singuri. Pentru că este tare rău să te simți singur. Pentru că nimeni nu este singur.

Anisia – Maria Mardale: De ce vă place sa reveniți în Bacău?
Daniel Rocca Stoicea:
Este vorba și de o legătură emoțională pe care o am, pentru că aici, în Bacău, mi-am găsit dragostea în tinerețe. “Mi-am găsit Bacăul”, cum se spune, nu? Sau l-am găsit eu pe el. Am lăsat ceva ani aici. Fiecare oraș îți dăruiește ceva, dar aici am fost și adoptați. Și suntem recunoscători.

Anisia – Maria Mardale: De ce credeți că melodia “Dacă ne-am ucide unul pe altul” a avut cel mai mare succes din tot albumul? Ce a avut în plus față de celelalte?
Daniel Rocca Stoicea:
Pentru că Ana Blandiana a reușit să împace în poezia asta cele două aspecte ale spiritului uman, anima și animus, cum sunt traduse de Jung și de alți învățați, dar care sunt într-o luptă continuă între ele. De cele mai multe ori, le găsești răzvrătite într-un singur om și este sfâșietor să vezi un semen care se decupează așa. Nu vreau să detaliez aici, dar e posibil să plece direct de acolo, din Paradis, când una a plecat în stânga și alta a ales dreapta. Și ea, Ana, a reușit cumva, într-o poezie să le împace pe cele două. Piesa este de ascultat și de către cei triști, și de către cei veseli, și de cei împreună și de cei despărțiți, și cei împăcați și cei care aspiră. Îi sunt recunoscător și Anei Blandiana, dar și celor care o citesc și o ascultă.

”Este nevoie de poezie. Mai ales într-o perioadă ca asta, când se discută în arme”



Anisia – Maria Mardale: Aveți vreun obicei pe care îl practicați înainte de fiecare concert? Care e?
Daniel Rocca Stoicea: Da, avem un mic discurs prin care ne aducem împreună, și ne readucem aminte de ce suntem aici. Pentru a redeveni prezenți. Pentru că Dumnezeu ne vrea în locul și timpul respectiv.

Anisia – Maria Mardale: Ce parere aveți de gusturile muzicale ale tinerilor de azi?
Daniel Rocca Stoicea
: Gusturile muzicale nu se discută, dar îmi doresc pentru cei care simt că le lipsește muzică, sau că tinerii poate nu îi ascultă să-și reamintească că au dat de o problemă pe care o pot rezolva chiar ei. Pentru că dacă ești aware, dacă ți-a dat Dumnezeu Duhul, conștiința de a înțelege că se poate mai bine, înseamnă că este timpul să faci ceva în sensul ăsta. A-ți pune mâinile în cap este un mod de a dezerta. Dacă nu este nimic în jurul tău care crezi că ar merita ascultat, manifestat, distribuit cumva tuturor, înseamnă că trebuie să faci ceva tu cu mânuțele tale, cu emoția și creativitatea ta.

Anisia – Maria Mardale: Ce credeți despre poezia contemporană?
Daniel Rocca Stoicea:
Îmi place poezia contemporană și sper să se facă cât mai multă poezie contemporană. Pentru că este nevoie de poezie. Așa cum spunea și Ana Blandiana, poezia poate salva lumea. Mai ales într-o perioadă ca asta, când se discută în arme.

 

”Există muzică bună, dar nu ajunge așa de ușor sau așa de clar la urechile oamenilor”

 

Anisia – Maria Mardale: Credeți că muzica scoasă în zilele noastre e de aceeași calitate cu aceea din anii 70-80?
Daniel Rocca Stoicea:
Depinde de stil. Dacă vorbim de rock’n’roll, este multă muzică bună, însă ea se trage din muzica anilor 60-70. Există multă muzică bună,
există și foarte multă muzică nu proastă, dar greu de păstrat în memoria colectivă și aceasta se va pierde. Sunt mai mulți muzicieni spre deosebire de anii 70. Există muzică bună, dar nu ajunge așa de ușor sau așa de clar la urechile oamenilor.

Anisia – Maria Mardale: S-a schimbat sinestezia dintre membrii trupei după ce ați ajuns să fiți cunoscuți?
Daniel Rocca Stoicea:
Se schimbă tot timpul. Totdeauna trebuie să te raportezi, să te racordezi. Oamenii sunt fluizi, în mișcare, sunt curgători, și de asta trebuie să fii prezent, să nu uiți, să nu te pierzi. Spune Patriarhul că se întâmplă să nu mai ajungi până acolo, (unde îți dorești cu adevărat), pentru că pe drum…

Anisia – Maria Mardale: care simțiți că este provocarea anului 2024 sau provocarea acestor timpuri pentru trupa FiRMA?
Daniel Rocca Stoicea:
Keeping the faith.

Interviu realizat de Anisia – Maria Mardale (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău 

Prof.coord. Laura Huiban

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri