Nu am mai vazut demult atata puhoi de lume cum era duminica seara, la Casa de Cultura din Bacau, la antalnirea cu Dan Puric, autorul cartii aCine suntem”. Oamenii, cei mai multi avand deja an mana cartea, au ocupat toate locurile, iar cei care nu au venit mai devreme, au stat an picioare sau pe jos, pe trepte de la intrarea an sala. A aparut apoi pe scena o amogaldeata” care a dat binete publicului si s-a asezat, cat se poate de firesc, pe un scaun, an fata mesei acoperita, oficial, cu rosu. Dan Puric, autor acum de carte, si nu de una oarecare, seamana cu Charlot, cu piciul acestuia plin de candoare si de omenie. Cunoscut spectatorilor de teatru si film, el este un actor andragit si un regizor cu mari resurse de creatie, un om care gandeste profund actul artistic Dar nu mi-l imaginam cu usurinta an afara spatiului scenei, unde evolutia sa ancanta oamenii. Si l-am vazut acum vorbind despre teme grave, cu o carisma, un firesc, o expresivitatea a cuvantului, un umor inteligent, o putere de transmitere a ideii si sentimentului uimitoare. Nu era an postura unui conferentiar, ci a unui ins care descoperise puterea credintei si pe cea a lucrurilor autentice, care asi pun definitiv pecetea pe fiinta unui neam. Scosi din rolurile lor, din textele altora, actorii au rareaori expresivitate. Spun de obicei bancuri sau tac. Ei bine, Puric este un caz de exceptie, un individ care stapaneste de minune arta de a-i ancarca pe ceilalti cu energie, cu emotie, marturisindu-se pe sine, dezvaluind fascinatia traita an preajma revelatiei, a tainelor. Un misionar, un propovaduitor plin de originalitate, care mizeaza mult si pe forta ludicului, chiar daca nu paraseste o clipa teritoriul gravitatii, a unei interiorizate, care tine de structura sa. Nimic nu era retoric, discursiv, din ceea ce a spus, dimpotriva, mesajul sau avea forta unui magnet, te convingea neconditionat. Te punea pe ganduri, te facea sa te
antrebi cu adevarat: cine suntem? Pentru ca sa te lamureasca, sa-ti deschida ochiul mintii si baierele sufletului. Dar cea mai pretioasa senzatie pe care o transmitea era aceea a unui om liber, care nu se teme de nimic, an fara bunului Dumnezeu, Cel care lucreaza si cand doarme. Dan Puric a vorbit despre timpul desfigurat an care traim, fragmentat aiurea, ampins an zona inautenticului, a imposturii, murdarit de parvenirea grosolana, de lacomia, ignoranta, vulgaritatea, golaneala si bascalia unora care habar n-au cine sunt. Pentru a ne reaminti ca nu suntem nimic fara credinta, ca nu avem identitate reala daca uitam traditia crestina, reperele spiritualitatii romanesti, martirii neamului, marii poeti, creatori de limba romaneasca. Daca nu respectam ordinea sfanta, daca nu traim antru buna-cuviinta, ne pierdem, devenim niste moluste adaptate si integrate. Identitatea noastra este data de credinta si cultura traditionala romaneasca, de dragostea crestina pentru aproapele nostru. Sa fim materni unii cu ceilalti, caci dragostea de mama e sfanta, sa ne angaduim unii pe ceilalti, sa refacem potecile normale de la om la om, comuniunea sufleteasca, ancrederea, sa nu acceptam dresura sociala si sa ramanem liberi, dimpreuna antr-o credinta. Iata ce andemnuri, venite din inima, au ascultat, cuceriti, oamenii care s-au antalnit cu Dan Puric, a carui prezenta e un veritabil catalizator spiritual.
Scris de Carmen Mihalache
Dan Puric si spovedania sa de om liber
