Atât francezii cât și englezii făceau pregătiri, încă din 1939, pentru închiderea circulației pe Dunăre, astfel încât Germania să nu mai poată transporta petrolul și grâul din România. Cum preparativele britanice erau mai avansate, francezii au decis să-i lase pe aceștia să execute operațiunea. În principiu se viza aruncarea în aer a malurilor stâncoase din Defileul Dunării în zona Porților de Fier, concomitent cu scufundarea unor vase pentru a bloca șenalul navigabil.
Serviciile secrete britanice aduc în România personal specializat în acest gen de operațiuni. Concomitent englezii iau legătură cu un anume Gheorghe Constantinescu, demisionat din Armata și angajat al unor companii cu capital britanic, care se cunoștea de mic cu un anume Thomas Masterson. Acesta îl ajutase pe colonelul Norton Griffiths la aruncarea în aer a sondelor și rafinariilor românești în 1916, ca să nu fie capturate de germani. Tom Masterson crescuse în România, era atașat Ministerului britanic pentru Războiul Economic și este trimis la București pentru a coordona operațiunea de închidere a Dunării.
Gheorghe Constantinescu, deși era administrator al rafinăriei Orion, se reangajase în Armata, de data aceasta la Secția a II a Marelui Stat Major. Adică Serviciul Secret Român. Englezii îi spun lui Constantinescu de misiunea lor, acesta transmite mai departe informația și primește acordul autorităților pentru a sprijini operațiunea britanică. Aici trebuie făcută precizarea că România se declarase neutră și orice sprijin acordat Aliaților putea să aibă repercusiuni grave dacă aflau nemții. De aceea, autoritățile noastre au cerut ca englezii să păstreze cel mai mare secret sprijinul românesc.
Planul era ca arme, muniții și explozivi să fie aduse pe vase britanice din Anglia până la Sulina, unde aveau să fie transbordate pe celelalte vase pregătite. Circa 150 de bărbați, unii marinari, alții militari, urmau să fie aduși și îmbarcați pe navele respective. Toate solicitările britanicilor sunt îndeplinite de români, inclusiv îndepărtarea unui funcționar identificat ca agent german. La 18 martie 1940, echipajele navelor britanice sunt trecute prin ciur și prin dârmon: marinarii care nu sunt socotiți de încredere sunt concediați și înlocuiți cu englezii veniți special pentru misiune. La 29 martie, remorcherele britanice Britannia și Elisabeth precum și Bayard (grecesc dar închiriat de englezi) ajung la Sulina unde sosise nava Mardinian, venită de la Liverpool.
Încărcătura navei este declarată “piese de mașini”, în tranzit pentru Ungaria și este descărcată pe șlepul Thermonde (belgian, închiriat și el de britanici). Totul s-a desfășurat în liniște, fără probleme. În aceeași zi, de la Brăila plecau, în sus, pe Dunăre, remorcherul Dionisia (grecesc), cu două șlepuri goale la remorcă, precum și remorcherul Albion, cu cinci șlepuri goale la remorcă. Tot de la Brăila urmau să plece remorcherele King George și Scotland, de pe care marinarii români fuseseră înlocuiți cu britanici. (va urma)
