Pamfil Seicaru povesteste un episod interesant in “Istoria presei”, despre cum curajul unui gazetar de la inceputul secolului trecut i-a salvat acestuia viata.
Suntem in 1912. Revista Facla se tipareste in 20.000 de exemplare – o cifra frumoasa pentru o publicatie politica. Facla se impusese dupa o campanie de rasunet in care il acuzase pe A.C. Cuza de plagiat. In paranteza: A.C. Cuza fusese numit profesor de economie politica la Universitatea din Iasi pe baza lucrarii “Despre poporatie”, in care incerca sa demonstreze ca, in Moldova creste numarul evreilor si scade numarul românilor.
C. Graur si St. Antim, doi ziaristi de origine evreiasca, au luat la puricat lucrarea lui A.C. Cuza si au concluzionat ca frazele pe care si le atribuia sunt, de fapt, plagiate din alti autori. Cei doi nu au semnat articolele, ci l-au scos la inaintare pe cumnatul lui Graur, Emanuel Socor, român de origine.
Revenind la 1912, Facla publica unul din cele mai violente atacuri la adresa lui Carol I. Pamfletul este semnat de Al. Filimon (Al. Filipescu, de fapt).
Pamfil Seicaru sustine ca articolul s-a bucurat de un succes enorm, numai la Tecuci cumparându-se 500 de exemplare ale revistei. Guvernul conservator condus de PP Carp se codeste sa actioneze publicatia in justitie pentru crima de “lesmajestate”. Se gaseste o alta solutie, insa.
Tribunalul militar il cheama la judecata pe Al. Filipescu, acesta fiind ofiter in rezerva. Cum, lui Filipescu ii este teama, in fata Tribunalului ajunge proprietarul publicatiei, N.D. Cocea, (tatal actritei Dina Cocea) care-si asuma raspunderea pentru articol. Scurt si la obiect, Tribunalul Militar il gaseste vinovat pe N.D. Cocea de comportament nedemn pentru un ofiter si decide pedepsirea acestuia prin stergerea din controalele Armatei.
Un an mai târziu, izbucneste Al Doilea Razboi Balcanic. Al. Filipescu, adevaratul autor al pamfletului, este chemat sub arme si moare de holera in Bulgaria…
