Cum a fost depistat un sofer cu permis fals

    La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, la sediul Poliţiei Municipiului Bacău s-au prezentat un tânăr de 23 de ani, din Bacău și un bărbat de 48 de ani, din comuna Sărata, pentru a anunța că au fost implicați într-un eveniment rutier, la intersecţia străzii Carpaţi cu strada Alexei Tolstoi din Bacău.

    Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul de 48 de ani, care conducea un autoturism pe strada Carpaţi, la intersecţia cu strada Alexei Tolstoi, nu a acordat prioritate autoturismului condusde tânărul de 23 de ani și a intrat în coliziune cu acesta.

    Bărbatul de 48 de ani a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoturitățile italiene în anul 2015. Examinând documentul prezentat, polițiștii au concluzionat că există suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, fapt pentru care s-au efectuat verificări, din care a rezultat că bărbatul de 48 de ani nu figurează în evidențe ca deținător de permis de conducere.



    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals în înscrisuri şi uz de fals.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"