„Noi ne amintim de Eminescu doar de două ori pe an. Pe 15 ianuarie, când s-a născut, și pe 15 iunie, când a murit.”, răsună cuvintele lui Adrian Jicu, în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene ”Costache Sturdza” Bacău, luni, 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale. Cu toate acestea, încăperea, plină de tablouri, cărți și o atmosferă primitoare specifică doar iernii, a găzduit, cu siguranță, persoane care îl apreciază pe Eminescu și între cele două date. Printre acestea s-au numărat scriitorul și criticul literar Bogdan Crețu, actrița renumită Eliza-Noemi Judeu și colecționarul Vilică Munteanu, profesori, elevi, jurnaliști, cu toții prezenți la un eveniment menit să doboare clișeele regăsite în alte activități tipice și să clădească ceva nou.
Cine este Eminescu? (spun „este” fiindcă un om nu moare niciodată cu adevărat, decât atunci când este uitat, iar unui asemenea caracter, numele îi este menit să dăinuie.)
Pentru fiecare persoană, Mihai Eminescu reprezintă ceva diferit. Chipul său trecut ascunde secrete și în prezent. Directorul bibliotecii, domnul Adrian Jicu, a deschis seara prin a ni-l prezenta pe colecționarul Vilică Munteanu, ce a reușit „să adune, ca furnicile, o viață de om” și să realizeze o expoziție intitulată „Chipurile lui Eminescu”. Autorul acesteia a vorbit despre ipostazele și obiectele (ex. tablouri, monede), în care l-a eternizat pe Mihai Eminescu, într-o expoziție, uneori chiar alături de Ion Creangă sau Veronica Micle.
Domnul Vilică Munteanu a povestit cum, încă de la vârsta de cinci ani, a dezvoltat pasiunea pentru a face colecții, iar de Ziua Culturii Naționale am simțit că este timpul să începem să „colecționăm” tot ce ține de propria cultură și adevăruri valoroase despre cine suntem și despre cine au fost cei dinaintea noastră, în orice formă – fie prin cărți, monede sau artă, mai ales pentru că așa menținem memoria vie, după cum a punctat domnul Adrian Jicu: „colecționarii asta fac – adună memorie”.
Pentru actrița Eliza-Noemi Judeu, invitată la eveniment, „Eminescu e periculos”. Cu prilejul zilei sale de naștere, artista a pregătit un recital din opera sa. „Un actor, la Eminescu, trebuie să știe să pună punct și virgulă. Restul vine de la sine.”, a afirmat în debutul recitalului său. În următoarele minute, sala s-a cufundat în liniște, doar vocea actriței Eliza Noemi Judeu aduna cuvintele poetului și le revărsa asupra noastră, atât de frumos încât m-a făcut să vreau să scriu teatru doar pentru ca oameni precum dumneaei să îl recite. Opera a prins viață, iar fiecare persoană stătea mută în scaunul său, reflectând la adevărurile regăsite în aceasta.
În continuare, scriitorul și criticul literar Bogdan Crețu a inițiat o discuție despre Mihai Eminescu omul, lansând, în același timp, o provocare: „Haideți să-l scoatem pe Eminescu din clișeele care stau între el și cititori.” Invitatul Bibliotecii Județene ”Costache Sturdza” Bacău i-a evocat portretul în totalitatea sa, trecând dincolo de unica lui față pe care pare că o studiază lumea, și anume poetul. Eminescu este desprins din contextul său istoric, iar fațada aceasta a poeziei îi este, oarecum, impusă. Așadar ne este ușor să trecem cu vederea și să dăm la o parte celelalte aspecte cruciale ce l-au format ca om și i-au șlefuit stilul de scriitor. Bogdan Crețu a ajuns la concluzia că îl citim pe Eminescu pur estetic. Considerându-l „cel mai mare poet”, nu doar că excludem alte potențialuri de poeți mari, dar îl excludem pe el din propriul sine, ajungând să fie amintit doar pentru o frântură din ce era de fapt. Acesta și-a asumat aceleași teme din poezii și în activitatea sa jurnalistică și de prozator.
Ținând cont de acest ultim aspect, Bogdan Crețu a vorbit mai amănunțit despre contextul acțiunilor și operelor eminesciene într-o „epocă în care exista o inflație de genii”. Eminescu s-a alăturat Junimii tocmai fiindcă avea aceleași credințe ca Titu Maiorescu, și anume depolitizarea literaturii. Nevoia acelei generații de genii venea din nevoia de a fi aliniați cu Occidentul, care își construise cultura de-a lungul sutelor de ani. Odată apărut în peisaj, Eminescu a fost necesar, în ciuda faptului că era împotriva regimului, pentru că, fără excelența sa, țara nu putea să-și păstreze legitimitatea politică. Asta doar dacă aveau valoarea artistică a scrierilor drept pretext. În timp, percepția lumii asupra poetului s-a schimbat, în funcție de vremurile trăite. Cu toate acestea, el a rămas și va rămâne, în definitiv, unul dintre cei mai valoroși oameni și creatori.
Eminescu trebuie amintit în întregime. A fost tot atât poet, cât a fost și jurnalist, și prozator, și inspector școlar. Dar, mai întâi de toate, a fost om. Iar oamenii pot uimi în complexitatea lor generații după moarte. Până la urmă, soarta aproape fiecărui scriitor e să rămână, într-un fel sau altul, în istorie.
În final, Bogdan Crețu și-a prezentat noul roman: „Mai puțin decât dragostea”, despre care Adrian Jicu a afirmat că este un roman de dragoste, istoric, plasat în vremea comunismului, presărat cu tragediile umane specifice acelei perioade. „Mai puțin decât dragostea e mai mult decât dragostea”, a spus acesta. „Cuprinde istoriile unor învinși, care nu sunt chiar învinși.”
Esența cărții este cel mai bine cuprinsă într-o frază spusă chiar de autor, și anume: „Chiar și în cele mai dure momente, se trăiește.” În completare, îmi permit să spun că se și iubește. Speranța, asmenea unei flori ce răsare printr-o crăpătură de asfalt, poate fi găsită și în cele mai sumbre împrejurări.
Finalul unei seri atât de pline de momente, simțiri și povești, nu se putea întâmpla altfel decât cu o sănătoasă doză de contemplare. Ne găsim într-o perioadă a omenirii în care nu îl citim doar pe Eminescu pur estetic. E dureros faptul că există oameni care țin o carte în mâini, o lume, o viață, și doar se uită la cuvinte. Nu privesc dincolo de învelișul cernelii, acolo unde se întâmplă adevărata magie. Fie că este poezie, proză sau teatru. Fie că omul ce le-a scris are o singură față sau o mie.
Cel mai bun omagiu pe care i-l putem aduce unui mare scriitor este să-i citim opera. Cu adevărat. Iar cel mai bun omagiu pe care i-l putem aduce propriei noastre culturi este să o cunoaștem și să o protejăm.
Daria Apalane (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Foto credits: Mara Lazăr (clasa a IX-a), elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coord. Laura Huiban
