Trei ştiri din recentele ediţii ale ziarului mi-au reţinut atenţia. În toate se vorbeşte despre export, calitate şi managementul firmelor care cultivă şi comercializează mărul, fructele, în general.
Să le luăm pe rând. Fermele pomicole au avut un an mai slab, din cauza condiţiilor meteorologice.
Un alt impediment al nerealizării indicatorilor economici sunt, se afirmă, normele restrictive (mai ales de calitate) impuse de importatori, de marile lanţuri de magazine.
Totodată, fermierii români cer insistent intrarea pe aceste pieţe, fie interne, fie externe, cer, însă uită de calitatea impusă, nu numai a produsului, ci şi a ambalajului, a mărimii, aspectului şi a altor cerinţe care au menirea de a prelungi durata de consum.
Avem soiuri, avem pământ, avem şi cantitate, însă nu-i suficient, consumatorul din Vest are alte criterii atunci când intră în magazine. Aşa a fost educat.
Ce am văzut eu prin livezile noastre, prin depozite, sunt slabe şanse să cucerim piaţa externă. Sunt necesare investiţii, sisteme moderne de recoltare, depozitare şi pregătire pentru piaţă, altfel merele noastre vor intra doar în malaxoarele pentru sucuri şi în gentuţele copiilor.
Sunt gustoase merele de pe colinele subcarpatice, nimic de zis, însă au trecut anii peste noi, am lăsat ştacheta calităţii prea jos, tot plângându-ne de discriminare pe piaţă, de aici a pornit, cred, şi o iniţiativă a Camerei de Comerţ de a iniţia cursuri de informare şi pregătire a fermierilor dispuşi să-şi prezinte marfa, inclusiv mărul, pe pieţele externe, să facă export, să vândă mai bine.
Este, chiar dacă foarte târziu, o treabă bună, care trebuie susţinută şi de un program investiţional consistent, de o cultură a calităţii.
