20 mai 2024
ActualitateCu Dragoș Pavăl în «Ambulanța pentru Monumente»

Cu Dragoș Pavăl în «Ambulanța pentru Monumente»

Sâmbătă, 19 iunie, spre miezul zilei, pe șantierul din satul Șesuri (comuna Măgirești) unde Asociația Monumentul reabilitează acoperișul unei biserici construite în 1648, am fost vizitați de președintele companiei Dedeman, Dragoș Pavăl.

A venit singur, la volanul unui Mercedes negru, într-o zi de sâmbătă, pe o ploaie aproape diluviană și mai ales în ziua în care tocmai își aniversa ziua de naștere.

Dar Dedeman este unul dintre principalii sponsori ai proiectului „Ambulanța pentru monumente”, aplicat de Asociația Monumentum și la Șesuri.



Dragoș Pavăl a nimerit tocmai la momentul în care trei ziariști stăteau de vorbă cu arhitectul Eugen Vaida, președintele Asociației Monumentum, cu primarul Câdă Ionică și cu directoarea Direcției Județene pentru Cultură, Simona Drob, dar și cu voluntarii de pe șantier.

Ce ne-au spus ei, cum am aflat că Dragoș Pavăl tocmai împlinește, de fapt, pe 22 iunie 55 de ani, ce am văzut noi la Șesuri și în comuna Măgirești, aflați în curând într-un reportaj de la fața locului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri