Cu decență despre câinii comunitari

De câte ori vine vorba de câinii comunitari nu pot să nu mă gândesc și la Brigitte Bardot, faimoasa actriță franceză pe care o îndrăgesc la fel de mult cum iubesc patrupedele pe care le protejează cu generozitate.

Actrița a descins acum vreo patru ani în România pentru a se convinge de modul în care sunt tratați câinii comunitari. Nu a fost deloc încântată și chiar i-a scris pe această temă președintelui de atunci, Traian Băsescu, pe care îl urechea pentru un decret dat împotriva convingerilor sale despre cum ar trebui să ocrotim animalele.

Despre câinii vagabonzi se spun și astăzi fel de fel de vorbe. Cele mai grele sunt atunci când oamenii sunt atacați de astfel de animale. Și, pe cât de dragi îmi sunt și mie, despre câinii agresivi nu pot avea, atunci, nici eu vorbe frumoase.

Dar, opinia mea pe această problemă e cu totul alta și tot la Brigitte apelez: „ar trebui votată o lege care să urmărească într-o manieră sistematică sterilizarea şi controlul câinilor şi reducerea numărului lor”.

Să putem trece fără teamă, la orice oră din zi sau din noapte, pe oriunde prin oraș, să nu ne trezim încolțiți de câte o haită de câini. Pentru că unele astfel de animale – vorba unui coleg de breaslă – sunt imprevizibile.

O soluție aplicată de mulți ani și la noi este amenajarea de adăposturi pentru câinii comunitari și sterilizarea acestor animale. De-a lungul anilor am văzut unele inițiative și în Bacău. Erau meritorii, însă nu au prea mers.

Apoi am văzut prin țară tot mai multe exemple de adăposturi moderne, în care animalele să trăiască așa cum se spune și despre oameni: decent.

Acum aud de noi proiecte moderne în Bacău. Unii ar spune că sunt bani cheltuiți aiurea, că mai bine s-ar face mai mult pentru oamenii sărmani etc. Cred că una e una, alta e alta, că fiecare problemă trebuie tratată în felul ei.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"