29 aprilie 2024
ActualitateCrucea Roșie Bacău organizează cursuri gratuite pentru cadrele didactice

Crucea Roșie Bacău organizează cursuri gratuite pentru cadrele didactice

              Crucea Roșie Bacău organizează cursuri gratuite pentru cadrele didactice din municipiul Bacău, activitate realizată în cadrul parteneriatului încheiat cu Primăria Bacău. Este un proiect inițiat anul trecut, pentru a veni în sprijinul personalului din sistemul de învățământ, din școli și grădinițe, care continuă și în 2024.

              În cadrul instruirilor, sunt abordate principiile de bază în acordarea primului ajutor, resuscitarea cardio-pulmonară pentru adulți, copii și sugari, oferirea primului ajutor în cazul corpurilor străine în căile aeriene superioare, precum și intervenția în cazul hemoragiilor, tratamentul plăgilor și fracturilor, acordarea primului ajutor în cazul arsurilor, electrocutărilor și degerăturilor, influența temperaturii ridicate asupra corpului și modul de acțiune în caz de febră, convulsii febrile și intoxicații. De asemenea, sunt descrise modalitățile de gestionare a situațiilor de urgență legate de boli cronice acutizate, cum ar fi bolile de inimă, comoția cerebrală, diabetul și epilepsia. Nu în ultimul rînd, instructorii Crucii Roșii prezintă participanților la cursuri modalitatea de utilizare a defibrilatorului automat extern. Acestea sunt tehnici de prim-ajutor de bază, universal valabile, pe care le poate practica oricine, fără niciun fel de experiență medicală.

Reamintim că, în conformitate cu Legea 139/1995 actualizată cu Legea 524/2004, lit. „k)., Crucea Roșie este abilitată sa organizeze [..] cursuri de prim ajutor, obligatorii, pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accident.” Crucea Roșie Română derulează cursul de prim ajutor conform certificarii Centrului European de Referință pentru Educație în Prim Ajutor.



Parteneriatul dintre Crucea Roșie Și Primăria Municipiului Bacău vizează, pe lângă cursurile gratuite pentru profesori, activități diverse: sprijin la domiciliu pentru persoane vârstnice; puncte de prim-ajutor în parcurile din municipiu, în special în apropierea locurilor de joacă pentru copii; donații de produse alimentare și non-alimentare pentru diferite categorii vulnerabile; acțiuni pe teme de educație și sănătate și prim ajutor derulate în unitățile de învățământ; instruiri adresate voluntarilor; asigurarea asistenței medicale la diferite spectacole sau competiții, și multe altele.

              Unitățile de învățământ care doresc sa participe la acest program sunt invitate să se înscrie, utilizând următoarele date de contact: tel – 0234/523733; e-mail: [email protected].

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri