28 aprilie 2024
ActualitateCronica teatrală: Un spectacol de meditație existențială

Cronica teatrală: Un spectacol de meditație existențială

Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” au fost un adevărat regal, oferind publicului momente de bucurie estetică, amplificate de cea a revederii „pe viu”, după lunga perioadă în care a trebuit să ne limităm și să ne mulțumim cu online-ul. Ele s-au deschis cu un spectacol al cărții, prefațat de o prelegere susținută de Gheorghe Iorga, care ne-a invitat la o captivantă incursiune în lumea culturii, civilizației și, mai ales, a literaturii persane pe care o cunoaște atât de bine și din care a tradus, cu har, opere nemuritoare.

A fost o prelegere încântătoare, urmărită cu mare atenție de spectatorii cuceriți de erudiția reputatului persanolog, o personalitate cu care Bacăul se poate mândri. Spectacolul care a urmat, „7 scrisori cu autoaprindere”, pornește de la volumul de corespondență tradus de el, „Nu există culoare dincolo de negru”, al scriitoarei Forugh Farrokhzãd, „cea mai mare poetă modernă a Iranului”, tragic dispărută din viață, în urma unui accident, la doar 32 de ani. Forugh, al cărui nume înseamnă lumină, s-a îndrăgostit nebunește de verișorul ei Parvis, pe când avea numai 16 ani, el devenindu-i soț, într-un scurt timp.

Înainte de căsătorie îi trimite o mulțime de scrisori pe un ton exaltat, vorbindu-i despre „iubirea ei sălbatică și rebelă”. Fata visătoare și mândră, vulnerabilă și puternică totodată (își iubește onoarea și demnitatea mai mult decât orice), nu vrea jumătăți de măsură, își dorește extazul în iubire și refuză o existență de „păpușă mecanică”. Înflăcăratele epistole dinaintea căsătoriei, care nu a durat decât cinci ani, sunt urmate de cele datând din viața comună și de după divorț. Forugh a păstrat toate amintirile din trecutul lor și a continuat să-și iubească soțul.



Însă, între iubirea pentru Parvis și cea pentru poezie, pentru artă, ultima a învins. Forugh, un spirit liber, o neadaptată la lumea musulmană închisă, strict înfeudată tradiției religioase, convențiilor rigide, va sfida autoritarismul, imbecilitatea și meschinăria celorlalți, trăind în propriul ei univers. Vocația pentru creație, pasiunea pentru artă, pentru exprimarea liberă a personalității ei au fost mai puternice și au susținut-o în cele mai negre momente ale existenței, când a fost repudiată, renegată, când a trebuit să plece din țara ei, suferind nenumărate lipsuri, umilința sărăciei, și când a fost, în repetate rânduri, obsedată de moarte, de gândul sinuciderii.

Prezența morții se insinuează încă de la început (în final fiind aruncat peste protagonistă un alb lințoliu) și devine apăsătoare în spectacolul creat de Gheorghe Geo Popa, de o tainică frumusețe, atent elaborat, cu simțul spațiului și al compoziției, construit pe sinestezii, pentru că regizorul convoacă arta cuvântului, a muzicii și a dansului la un impresionant, bogat banchet spiritual.

El a selectat din volum acele scrisori care refac, într-un dens racursi, dramatic și intens, biografia sufletului unei femei damnate, actrița Eliza Noemi Judeu având extrem de dificila sarcină de a transpune scenic incandescența trăirilor acesteia, deșirarea lăuntrică, într-un fel de autodafé spiritual. Ea a reușit să parcurgă credibil diferitele momente de viață, de vârstă ale personajului, de întuneric și de iluminare, pentru că poeta a avut puterea să-și transforme durerea în carburant pentru arta ei. Trauma adâncă a vieții ei, rana mereu sângerândă s-a transformat în lumină, în poezie pură. Poate că un ton mai clad, mai confesiv, în unele clipe, și mai puține accente patetice în altele, ar fi fost însă mai nimerite.

Ca un alter ego al lui Forugh este personajul conturat de dansatorul Daniel Scalschi, talentat și expresiv, desenând în spațiu sugestive metafore vizuale, într-un vârtej de gesturi, de salturi dramatice, zvâcniri, torsiuni, plutiri, toate transformate în vibrante imagini scenice. Cu prezența lui puternică, stranie, compozitorul și intrepretul Ali Asghar Rahimi (din Iran), cu muzica lui mistică, misterioasă și răvășitoare, cu voce lui profundă, guturală, cu tamburul său, a întregit, la o cotă profesională foarte înaltă, gravitatea și frumusețea unui spectacol de meditație existențială.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri