Cristos Regele Universului

Solemnitatea lui Cristos Regele Universului marchează în Biserică sfârșitul anului liturgic. Cristos este rege, dar după cum ne spune El însuși, regalitatea sa nu este din această lume. Ea nu este în slava trecătoare a acestei lumi și nici în setea de putere. Singura sa putere este aceea a unei iubiri nemărginite care transformă lumea și schimbă inimile.
Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă înfățișarea cutremurătoare a lui Isus între doi răufăcători: Isus este luat în râs, batjocorit, încoronat cu spini și i se dă oțet să bea, iar deasupra capului i se pune o inscripție: „Acesta este regele iudeilor”.
Dar, în pofida tuturor aparențelor, prin însăși jertfa sa pe lemnul crucii, Isus își manifestă regalitatea. Crucea este tronul pe care El a urcat în mod liber, pentru a-și arata iubirea sa nu numai iudeilor, ci lumii întregi. „Nu există dragoste mai mare ca aceasta, ca cineva să-și dea viața pentru cei pe care-i iubește. (In 15,13)
Evanghelia ne relatează reacția martorilor în fața acestui sacrificiu: mulțimea stătea și-l observa, responsabilii religioși și soldații își băteau joc de El, prietenii și ucenicii săi l-au abandonat, unu-l dintre cei doi răufăcători care fusese condamnat în același timp cu El îl insultă…
Meditând această Evanghelie, ne putem gândi la reacția pe care o au unii, cu privire la cei care sunt victime ale suferinței, sărăciei și catastrofelor de tot felul. În toți acești frați care suferă, Cristos este din nou, cel care este luat în râs, batjocorit și refuzat. Căci, în fața acestor realități, câți nu sunt cei care spun: „Dacă cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu, fă ceva pentru acești oameni”, sau „dacă Dumnezeu ar exista cu adevărat, cu siguranță, nu ar permite tot răul și suferința din lume”.
Însă, ceea ce este extraordinar, El ascultă și primește rugăciunea celui pe care noi îl numim tâlharul cel bun: „Isuse, amintește-ți de mine când vei veni în împărăția ta!”, iar el i-a spus: „Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis”. În Evanghelia Sfântului Luca, acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Isus adresate unui om.
Și noi asemenea acestui om, să ne adresăm lui Isus: Amintește-ți de noi de noi Doamne, de lumea în care noi trăim, de creștinii persecutați, de cei care au nevoie de rugăciunea noastră. Tu ești Regele Universului și vrei să ne aduni pe toți în împărăția ta. Întărește-ne credința și hrănește în noi speranța că într-o zi și nouă ne vei spune: „Astăzi ve-ți fi cu mine în paradis”.

Pr. Florea Cătălin, AA

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"