29 martie 2024
ActualitateCreșterea prețului la gaz costă Bacăul 4,7 milioane de lei

de la 240 lei/MWh prețul a ajuns la 554 de lei și încă mai crește

Creșterea prețului la gaz costă Bacăul 4,7 milioane de lei

Consilierii municipali băcăuani au votat, marți, suplimentarea bugetului alocat Thermoenergy cu 7,6 milioane de lei din care 4,7 o reprezintă creșterea prețului la gazele naturale.

Thermoenergy Group SA a avut asigurat, din punct de vedere contractual, consumul de gaze până la sfârșitul lunii septembrie 2021, prețul gazului la nivelul lunii septembrie fiind de 169,5 lei/MWH, la care se adaugă tarifele reglementate de transport și de distribuție, ajungându-se la un preț de vânzare de 202,4 lei/MWh (240,86 lei cu TVA) deja majorat ca efect al evoluției prețurilor de pe piață de gaze naturale.

“După două proceduri de achiziție anulate, neexistând ofertanți din cauza lipsei gazelor naturale, a impredictibilității și instabilității prețurilor, pentru a nu sista funcționarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică-SACET în Municipiul Bacău, având în vedere pornirea încălzirii la Spitalul Municipal „Sfânta Maria” -suport COVID 19, creșe, grădinițe, școli, singură măsură cu caracter de maximă urgență, a fost solicitarea încheierii unui Act adițional de prelungire a contractului de furnizare cu actualul furnizor de gaze naturale pe o perioada de o lună , respectiv octombrie 2021”, se arată în hotărârea Consiliului local.



Pentru luna octombrie 2021, în oferta inițială de preț pentru încheierea unui act adițional la contractul existent, prețul gazului a fost 429 lei/MWh (554,24 lei cu TVA), cu o creștere de 235%- cu mențiunea că această creștere este deja depășită, conform datelor de pe piața de gaze naturale, menținându-se în continuare tendința de creștere.

În aceste condiții, furnizorul a cerut plata în avans a gazului. Astfel, din cele 16,9 milioane de lei repartizate suplimentar din cotele defalcate din impozitul pe venit, 7.6 milioane se vor duce la Thermoenergy. Din această sumă, 4,7 milioane reprezintă subvențiile aferente lunii august 2021 și subvenții în avans pentru lunile octombrie și noiembrie 2021 iar 2,9 milioane – sume pentru acoperirea pierderilor induse de presarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice.

În ședința de ieri s-a aprobat lista finală a proiectelor eligibile care vor primi finanțări nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Bacău, pentru activități sportive, în baza Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 aferente anului 2021. Consilierii au luat act de datoria Municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group SA Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, aferente lunii august 2021 și au pus la dispoziție cu titlu gratuit a Bazinului de Înot Bacău către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern în vederea organizării unor evenimente sportive în lunile octombrie și noiembrie 2021.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri