Cu riscul de rigoare, de a fi interpretat greșit de opoziționiștii de serviciu, voi începe acest comentariu cu o observație pe care chiar și aceștia sunt sigur că o fac de voie, de nevoie. Anume că din nou ministru al Agriculturii, Petre Daea e un bătrânel simpatic. Prin ce și cum face, dar mai ales prin felul său vocal și logoreeic de a ni se adresa. L-am cunoscut personal, deci am pretenția că știu ce spun.
Ceea ce mi l-a adus din nou în atenție este resuscitarea unei porniri pe care a afișat-o de mai multă vreme: aversiunea față de bietele păsări pe care le numim cormorani, dar care se hrănesc avan cu pește. Și se hrănesc, nu glumă, pentru că și ei, cormoranii, au ca și oamenii și ca toate ființele prostul obicei de a mânca.
Eu nu știu cât mănâncă înaripatele acestea, dar domnul Daea, ca ministru, are mai multe date și ne spune că ele secătuiesc recolta noastră de pește. Nu-l pot contrazice, dar parcă nici nu-l aprob în ideea de a mai stârpi din flota de cormorani, pentru a ne salva noi hrana. Și sunt destui care gândesc tot așa! Fac, însă, unele similitudini cu invaziile de lăcuste, de exemplu, care când se produceau lăsau pământul gol de orice era plantă. Pentru că și lăcustele erau… câtă frunză și iarbă.
Acum, Petre Daea fiind un om hâtru în felul lui mă gândesc, speculativ, că îi place și lui, la masă, peștele. Iar peștele conține mult fosfor, cine îl mănâncă are mintea strălucitoare și este capabil în a înțelege multe. De aceea mă întreb: nu cumva domnul ministru, așa profund pesedist cum e el, e și autor de parabole, prin care ar vrea să ne spună, precum fabuliștii, cam cum să înțelegem comportamentul animalelor, în speță al cormoranilor. Și să ne ducem cu gândul la cohortele de cormorani umani care fac ravagii prin piscicultura noastră socială, dar mai ales prin cea economică și chiar politică?
Pentru că, de vreo 20-30 de ani se cam vede cum nu prea mai are pește balta societății românești.
De, sunt și eu speculativ. Pentru că prea se potrivește cu realitatea.
