19 aprilie 2024
EconomieConsultare publică în proiectului „Consolidarea reţelei Natura 2000”

Consultare publică în proiectului „Consolidarea reţelei Natura 2000”

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a prezentat, la inceputul saptamânii, in Bacau, propunerile pentru consolidarea Retelei europene de zone naturale protejate Natura 2000 si completarea acesteia cu doua noi situri si o extindere de sit in judetul nostru, pe circa 3.700 ha, pe vaile Siretului si Bistritei.
 
Evenimentul a avut loc intr-o dezbatere publica a propunerilor, la Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Bacau, la care au venit reprezentanti ai Directiei Silvice, ai Directiei Regionale de Ecologie (custodele sitului Natura 2000 in judet), ai Asociatiei Judetene a Vânatorilor si Pescarilor Sportivi si ai unor institutii judetene direct interesate de extinderea siturilor.

Dar, la dezbatere au venit si reprezentanti ai unitatilor administrativ-teritoriale din localitatile de pe vaile Siretului si Bistritei (intre care Horgesti, Ungureni, Traian, Itesti, Pâncesti, Buhoci, Buhusi), din zone care ar putea fi afectate de propunerile facute si in care oamenii sunt deja ingrijorati de efectele desemnarii de noi situri naturale protejate, de interzicerea unor activitati economice acolo si a extinderii localitatilor etc. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a initiat, în anul 2015, prin Institutul National de Cercetare–Dezvoltare Delta Dunarii, proiectul Consolidarea retelei Natura 2000, având în vedere obligaţiile care revin tarii noastre ca stat membru al Uniunii Europene (UE). Pe teritoriul judetului Bacau s-au propus, pâna în prezent, patru situri: unul de tip SPA (arie de protectie speciala avifaunistica) – Lacurile din jurul Mascurei, doua de tip SCI (sit de importanţă comunitară) – Culmea Cucuieti si Siretul Mijlociu si o extindere a Sitului Natura 2000 ROSPA – Lacurile de acumulare Buhusi – Bacau – Beresti.

Tara noastra nu a indeplinit toate conditiile care au rezultat in urma negocierii cu UE pe acest subiect, iar acum se impune aplicarea lor. In urma ultimelor negocieri a fost expres nominalizat judetul Bacau, pentru extinderea siturilor naturale protejate. Astfel, se impune crearea habitatului 91Y0 – Paduri dacice de stejar si carpen si altele pentru protejarea vidrei si a altor specii de animale, pesti si pasari, iar termenul de raportare a indeplinirii conditiilor este finalul anului 2015.



Limitele geografice definitive ale noilor situri vor fi trasate dupa analizarea propunerilor din regiune si a analizarii tuturor conditiilor afectate.
 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri