16 iunie 2024
ActualitateConcurs între autorități. Cine evacuează mai repede Spitalul de pe Baza Letea

Concurs între autorități. Cine evacuează mai repede Spitalul de pe Baza Letea

După ce viceprimarul Cristian Ghingheș a anunțat că va purcede la evacuarea spitalului de campanie de pe Baza Sportivă Letea dacă Unifarm nu-l strânge, prefectul Leonard Bulai anunță că și el face demersuri, ba chiar dă de înțeles că el s-a preocupat primul de această problemă dar nu a anunțat pentru că încă “nu are certitudini”.

Problema spitalului de campanie pe care s-au cheltuit 3 milioane de euro dar care nu a folosit nici o zi se transformă într-o telenovelă administrativă. Viceprimarul Ghingheș, care răspunde de bazele sportive din oraș, a declarat pentru Deșteptarea că va proceda la evacuarea spitalului dacă Unifarm, compania care l-a cumpărat nu-l va împacheta.

După ce anunțul viceprimarului a ajuns în spațiul public, prefectul Leonard Bulai (USR) l-a luat la mișto, numindu-l pe Cristian Ghingheș “băiatul care strigă lupul”. Mai mult, reprezentantul Guvernului îl numește pe Ghingheș “încă viceprimar”, alimentând zvonurile despre o posibilă demitere a acestuia.



“Am citit cu interes despre spitalul modular de la Baza Letea, varianta viceprimarului Ghingheș. După ce a anunțat în 22 iunie că spitalul va fi ridicat de proprietarul de drept, azi, la două luni distanță, amenință că va evacua forțat spitalul. Așadar, ceea ce anunța pompos pe 22 iunie nu s-a pus în aplicare nici până în prezent. Dar a marcat la capitolul imagine?! Pentru că nu poate permite ca adevărul să strice o știre bună, «încă» viceprimarul Ghingheș continuă să lanseze mesaje doar în goana după like-uri”, a scris prefectul Bulai pe Facebook.

Leonard Bulai mai spune că Primăria nu e ca munca de voluntar sau de blogger! “Am făcut și voi face demersuri instituționale cu privire la ridicarea spitalului, de pe domeniul municipiului, lucru dorit de toată lumea, și imediat ce voi avea certitudini le voi anunța”, a încheiat prefectul.

În replică, viceprimarul Ghingheș, îi amintește prefectului că a contestat bugetul local în instanță pe motivul fals că aleșii locali nu pot depune amendamente și că ar face mai bine, decât să se joace cu emoticoanele pe Facebook, să dea o mână de ajutor la eliberarea Bazei sportive Letea.

“Dl. prefect Bulai, în loc să îmi țină mie lecții de administrație cu emoticoane pe Facebook în timp ce scrie instanțelor că aleșii locali nu pot depune amendamente la buget, ar face bine să își îndeplinească îndatoririle de reprezentant al Guvernului în teritoriu și să dea o mână de ajutor în ceea ce privește eliberarea Bazei sportive Letea de cortul gonflabil căruia unii, iată, încă îi mai spun spital”, a declarat viceprimarul Cristian Ghingheș.

Acesta îi cere prefectului să spună ce demersuri a făcut în calitate de prefect în acest sens și care este stadiul lor.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img