19 mai 2024
ActualitateConcert de muzică sacră, anulat din cauza unor amenințări cu "flagrantul"

Concert de muzică sacră, anulat din cauza unor amenințări cu “flagrantul”

Un concert de muzică sacră care ar fi trebuit să aibă loc, duminică, la Catedrala Catolică “Sfinții Petru și Paul” din Bacău a fost anulat după ce la Prefectură s-a primit o scrisoare în care se amenința cu flagrantul și sesizarea organelor competente să ia măsuri anti-COVID.

Duminică, 11 aprilie, la Catedrala Catolică din Bacău trebuia să aiba loc concertul de muzică sacră susținut de Corala “Gloria” și Orchestra “Amadeus”. Organizatorii au decis amânarea concertului pâna când legislația îl va permite.

Decizia a venit în urma primirii unei scrisori semnate în numele HORECA, în care se menționa realizarea unui flagrant, amendarea organizatorilor și a artiștilor pentru încălcarea legislației anti-COVID dar și formularea unei plângeri penale cu privire la această acțiune.



“Vom înregistra evenimentul transmis live și dacă între timp anumite surse vor atenționa organizatorii cu privire la petițiile noastre vom considera că Instituțiile Statului actionează preferențial și protejează anumite persoane care încalcă legea și vom formulă plângere penală cu privire la acest lucru. Vom atenționa cu atenție și anumite medii de presă importante cu privire la organizarea acestui eveniment. În încheiere, dorim ca să luați măsurile legale așa cum au fost luate împotriva membrilor domeniului HoReCa care încearcă să supraviețuiască iar cei care organizează evenimente fără cel mai mic simţ de protecție a persoanelor să fie pedepsite exemplar”, se arată în scrisoare.

În replică, Prefectura spune ca a fost un partener de dialog corect și deschis față de industria Horeca.

“Tocmai de aceea considerăm că nu se impunea formularea unei adrese care se poate interpreta ca un șantaj sau o amenințare la adresa instituției sau a persoanei prefectului. Într-o perioadă în care accentul se pune pe efortul comun al societății, mediului de afaceri și instituțiilor pentru depășirea crizei sanitare, amenințarea cu “realizarea unui flagrant” sau cu formularea unei “plângeri penale” și “pedepsirea “exemplară” nu poate fi tolerată”, se arată într-un comunicat al instituției.

Pe de altă parte, Asociația HoReCa Bacău susține că această adresă sosită la Instituția Prefectului pe 8 aprilie nu a fost formulată si trimisă de reprezentanții săi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri