19 mai 2024
ActualitateConcert de muzică franceză

Concert de muzică franceză

În această seară, la sala Ateneu, orchestra Filarmonicii Mihail Jora susține un concert dirijat de Alain Pâris. Acesta este recunoscut ca promotor al muzicii, dincolo de specializările disciplinare. A dirijat peste 70 de orchestre în ţările lumii.

Dirijor, producător de emisiuni muzicale la France Musique şi Radio Suisse Romande, pedagog şi muzicograf, Alain Pâris are o activitate prodigioasă cu Capella din Sankt-Petersburg (1993-1999), Bilkent Symphony Orchestra din Ankara (din 1998), Orchestra de Stat din Atena (2002-2004), Orchestra Filarmonică din Liban (din 2001), Orchestra simfonică din Cairo, Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti (din 1999), pentru a face cunoscut repertoriul de muzică franceză.

Discipol al lui Pierre Dervaux, Paul Paray şi Georg Solti, câştigător al Premiului I la Concursul Internaţional de la Besançon în 1968, a fost dirijor asistent al lui Michel Plasson la Capitole de Toulouse, dirijor permanent la Opéra du Rhin, la Strasbourg (1983-1987) şi profesor de dirijat orchestra la Conservatorul din Strasbourg (1986-1989).



Ca dirijor invitat, a condus principalele orchestre franceze în Elveţia, Germania, Italia, Spania, Ungaria, Estonia, Portugalia, Finlanda, Bucureşti (de notat Simfonia Turangalila de Messiaen în 2004 şi Beatitudinile de César Franck în 2006), Viena, Hong Kong etc. În cursul ultimelor stagiuni, a dirijat un program special dedicat lui Henri Dutilleux cu Orchestra din Paris şi a fost invitat la Buenos Aires (Teatrul Colón), Cannes, Singapore, Guangzhou, Katowice, Lugano, Bangkok, Macao, Shanghai, Istanbul, Mexic (Palacio de Bellas Artes)…; de curând a avut concerte la Budapesta, Bucureşti, Bratislava, Cairo, Amman, Ljubljana.

A acompaniat mari soliști ai lumii. A semnat numeroase lucrări muzicografice de referinţă, cea mai importantă fiind Dictionnaire des interprètes (Ed. Robert Laffont, Bouquins). Viniciu Moroianu, unul dintre marii muzicieni ai țării, s-a născut în București, în 1962, într-o familie de artiști.

A absolvit, în București, cursul de pian liceal cu Marta Paladi și universitar (1985) cu Gabriel Amiraș și Suzana Szorenyi (acompaniament). A urmat de timpuriu cursuri de armonie (cu Doru Popovici și Pascal Bentoiu) și dirijat (cu Constantin Bugeanu. A obținut primul premiu I național în 1973. Este laureat al concursurilor internaționale de la Paris (“Guilde francaise des artistes solistes ” – 1979) și București (“George Enescu” – 1991).

A fost premiat pentru interpretarea unor lucrări de Enescu și Lipatti. Are peste 1000 de apariții pe podium, în recitaluri, concerte camerale și ca solist cu orchestra (aproape 30 de titluri, inclusiv românești).

Repertoriul său vast include prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. Deține Integrala concertelor și a sonatelor pentru pian și vioară de Beethoven, precum și, în premieră, pe cea a lucrărilor pentru pian solo de Lipatti (subiect al Tezei sale de Doctorat, 2005). A participat la Festivalurile internaționale “George Enescu” (opt ediții), “Dinu Lipatti” (trei ediții), “Academia Sighișoara” (zece ediții), precum și la Besancon, Bratislava, Graz, Chișinău și San Jose.

A întreprins turnee în Europa și a concertat cu orchestre din Marea Britanie, Austria, Elveția, Grecia, Republica Moldova și Bulgaria. A fost transmis în direct prin EBU și Radio “Bartok”. A înregistrat pentru case de discuri din România și Grecia. A publicat partituri de Dinu Lipatti și Radu Paladi.

Pianistul Viniciu Moroianu – care va interpreta în această seară Variațiunile simfonice pentru pian și orchestră – predă la Universitatea Națională de Muzică din București din 1990, ca titular la Muzică de cameră și Pian.

Este vicepreședinte al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România și membru fondator al Societății Române Mozart. Alain Pâris a ales pentru simfonicul băcăuan un program ce se deschide cu Patru preludii coregrafice de Claude Debussy, orchestrate de Anthony Girard, o variantă reușită ce respectă mai curând stilul lucrărilor orchestrale ale autorului și nu a celor pianistice. Un final apoteotic, memorabil, cu o capodoperă a creației muzicale universale: binecunoscuta Simfonie în re minor de César Franck.

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri