Vă scriu din comuna Livezi, județul Bacău, unde astăzi, de la ora 9 dimineața, întreaga localitate este lipsită de energie electrică. Am sunat la reprezentantul companiei de electricitate din Onești, pentru a afla ce se întâmplă, însă răspunsul a fost dezarmant: „Nu știu ce se întâmplă.” Mai mult decât atât, când am încercat să-i explic cât de gravă este situația, mi s-a răspuns, cu o nepăsare revoltătoare: „Dar de ce nu v-ați luat generator?”
Asta înseamnă să fim lăsați de izbeliște? Să fim tratați ca cetățeni de mâna a doua? Vecinii noștri din comuna Sănduleni au curent, dar noi – nimic. Nicio explicație, nicio estimare, nicio minimă responsabilitate.
I-am spus, la telefon, că dacă nu revine curentul, o să fiu nevoit să scot toată carnea din congelator, s-o pun în saci și s-o duc în apa Tazlăului, ca pe vremea bunicilor, doar ca să nu se strice. Iar asta nu e o figură de stil – e realitatea dură, pentru că în lipsa curentului nu funcționează nici centrala termică. Nici apă caldă, nici căldură.
Cum e posibil ca, în 2025, să fim atât de vulnerabili în fața unei simple pene de curent? Să nu avem un minim sprijin, o explicație, o perspectivă? E revoltător.
Cerem, în mod public, explicații și măsuri. Dacă furnizorul de energie nu e în stare să gestioneze o pană de curent, să o spună clar. Dar să nu ne jignească inteligența cu replici ca „de ce nu v-ați luat generator”.
Așteptăm răspunsuri. Și mai ales, așteptăm curentul.
Cu respect,
NH

Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.