24 aprilie 2024
Top StoryComplexul Turistic „Mario” pune bazele turismului moineştean

Complexul Turistic „Mario” pune bazele turismului moineştean


Daruri şi bucurii de 8 Martie

Încă de la primele ore ale dimineţii zilei de 8 martie, zeci de voluntari au împânzit oraşul Moineşti, cu braţele pline de flori. Acţiunea a fost organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, la iniţiativa proprietarului Complexului Turistic „Mario”, Andrei Valeriu Marian, şi pusă sub semnul frumoaselor cuvinte: „Mai regină decât floarea, doar femeia poate fi”. Voluntarii, care au purtat tricouri albe cu însemnele complexului şi deviza „Complexul «Mario» pune bazele turismului moineştean”, au dăruit domnişoarelor și doamnelor câte o garoafă şi un pliant cu o urare emoţionantă: „Toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni… şi fie ca primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucurie şi cu parfumul tuturor florilor sale. Vă doresc un 8 Martie cât mai frumos!” , mesaj semnat de Andrei Valeriu Marian, manager al Complexului Turistic Moineşti. Au beneficiat de atenţia iniţiatorilor acestei frumoase acţiuni doamne de la şcolile şi grădiniţele din oraş, din instituţiile publice, din societăţi comerciale, magazine, dar cele mai multe aflate pe stradă, animată în acele ore ale superbei zile de primăvară.



„Este un gest de aleasă preţuire pentru toate femeile din viaţa noastră. În prag de primăvară, ne-am gândit să le dăruim un zâmbet, o floare, o urare care să le însenineze viaţa. Este prima acţiune de acest fel şi de aceea sunt foarte emoţionat”, mi-a mărturisit Andrei Valeriu Marian, care a participat şi el la acţiune.

Am reuşit să însoţesc câteva grupuri de voluntari prin oraş şi mi-am dat seama de impactul pozitiv şi de emoţiile doamnelor, mai ales a celor în vârstă, la primirea darului primăvăratic. Până după prânz, aveam să constat, s-au bucurat de atenţia celor de la complexul Turistic „Mario” mii femei, cele mai multe rostind un simplu „Mulţumesc!”, iar reporterul a consemnat şi primele impresii.

„O, mulţumesc, mulţumesc. Ce surpriză! De unde vine? Uite, tu, este de la «Mario»! Am fost acolo, este foarte frumos! Mulţumesc, băieţi. O zi bună şi vouă.”
(Eliza, 17 ani).

„Da, aşa da, mulţumesc foarte mult, felicitări celor de la «Mario»” (Ana, 47 ani).

Întorşi la „bază”, am stat de vorbă cu coordonatorul întregii acţiuni:

„Mă bucur că gestul nostru, a celor de la «Mario» a fost foarte bine primit de domnişoarele şi doamnele din Moineşti, din cartiere, de cele din satele învecinate, Măgireşti, Poduri, Solonţ, Zemeş etc. A fost o surpriză plăcută în ziua de astăzi, când parcă am uitat să ne mai dăruim un zâmbet, o floare, după cum ne-au mărturisit multe dintre ele. Îmi spuneau voluntarii care au împărţit florile că au întâlnit bătrâne cărora le-au dat lacrimile, mărturisind că n-au mai primit o floare din tinereţe. A fost o zi minunată şi, deja ne gândim la următoarea acţiune, care, vă asigur, va fi şi mai frumoasă.”

Fănel Chiricheş, coordonatorul acţiunii

Turism, sport, tuning, distracţie, drumeţii

De altfel, cum ne spunea proprietarul complexului, aici iniţiativele frumoase şi inedite sunt la ele acasă. De câţiva ani, se organizează întreceri şi competiţii de handbal şi baschet pentru juniori, cu participarea unor echipe din mai multe oraşe ale ţării, reunite sub denumirea Cupa „Mario”, la care au participat sute de copii.

„Ne pregătim acum pentru următoarele ediţii, în primăvară, şi vrem să invităm echipe din Moldova, Ardeal, Muntenia. Nu va fi uşor, mai ales că se va pune problema transportului. În rest, noi suntem pregătiţi cu tot ce este necesar pentru asemenea competiţii, destinate copiilor. Complexul «Mario» asigură cazare, masă gratuite, cupe, medalii, premii destul de consistente. Din rândul lor, al copiilor, pot răsări sportivi talentaţi, de perspectivă, de aceea dorim să invităm şi specialişti de la diferite foruri naţionale”, declară Andrei Valeriu Marian. Planurile lui nu se opresc aici, sunt negocieri pentru organizarea unei Cupe „Mario” la fotbal şi volei, însă sunt necesare şi alte investiţii.

Tot aici, în premieră, anul trecut, s-a organizat prima ediţie a Festivalului maşinilor tunate „Low N’ Slow Summer Fest!”, în noua parcare a complexului, care are o capacitate de peste 1500 de locuri, urmând ca, anul acesta, să fie organizată ediţia a doua, festival singular în zonă, care se bucură de interes din parte participanţilor, dar şi a publicului. Sunt, iată, câteva atracţii, care împlinesc oferta unui oraş devenit staţiune turistică de interes local.

„Am fost întrebat de ce nu folosesc banii câştigaţi în interes personal, să mă distrez pe diferite meridiane. Nu-i firea mea. Aici am crescut, aici muncesc, aici m-am realizat, împreună cu oamenii din Moineşti. În semn de mulţumire, de respect pentru ei, am hotărât, împreună cu familia, să ne dedicăm oraşului, promovării lui, a turismului, a sportului în zonă. Activităţile noastre sunt o invitaţie pentru cei care nu au reuşit să ajungă încă în Moineşti, dar şi pentru moineşteni, pentru cei din Bacău, din Focşani, din Roman, Piatra Neamţ, din toată ţara. Sperăm ca prin tot ceea ce facem, prin gesturile noastre, cum a fost cel de astăzi, de a oferi o floare partenerelor noastre de viaţă, domnişoarelor, mamelor, bunicelor, oraşul să devină mai frumos, mai dinamic, să aducem zâmbetele pe chipurile oamenilor”, continuă managerul complexului.

Revelion şi Carnaval de poveste

Atunci când munca ta este răsplătită, este apreciată, nu poţi să nu vorbeşti de ea. La „Mario”, pe 31 decembrie 2018 a fost organizat un Revelion de poveste, cu peste 1000 de invitaţi, iar pe 1 ianuarie, pentru toţi cei cazaţi la hotelul complexului, familii şi cupluri din toată ţara, a fost organizat un extraordinar carnaval. Fiecare invitat s-a costumat în personajele îndrăgite, iar invitaţi au fost formaţii de muzică populară şi uşoară, dar şi o trupă de cabaret, care a făcut deliciul participanţilor.

POZA CARNAVAL ȘI CARNAVAL 4

„Pe lângă programul şi meniul din interior, în curte am organizat ceva tradiţional, fasole cu ciolan la ceaun, gulaş, ţuică fiartă, vin fiert. A fost cadoul nostru, a fost o surpriză pentru toţi, care au plecat cu promisiunea că vor reveni. Ce mulţumire mai mare poţi să ai!, spune managerul Marian.

Continuă investiţiile: Centru SPA ultramodern

Mare iubitor de sport, mai ales al sportului juvenil, managerul de la „Mario” doreşte să continue organizarea de competiţii de handbal, baschet, volei, atât la băieţi, cât şi la fete, însă marea problemă este lipsa unei săli de sport de mari dimensiuni pentru competiţii oficiale. „Am luat în calcul şi vom analiza un proiect de construire, în anii următori, a unei săli de sport, oraşul are nevoie de aşa ceva”, spune proprietarul de la „Mario”.

Tot ca o noutate, faţă de anul trecut de când am vorbit ultima oară cu Andrei Marian, au mai fost construite două saloane foarte frumoase, „Luxury” şi „Elegance”, astfel Complexul are acum opt saloane de evenimente, cu o capacitate de mii de locuri. „Perla coroanei” va fi însă o investiţie într-un centru SPA de mari dimensiuni, cu tot ce este specific acestor spaţii, investiţie care va fi demarată anul acesta, în septembrie.

„Centrul SPA va fi construit tot aci, în incinta Complexului. Mai am şi alte proiecte, însă la ora actuală nu le pot dezvălui. Vom vorbi despre ele la timpul potrivit. Astfel, Complexul Turistic «Mario» va deveni unul cu toate dotările necesare, la un standard ridicat. De aceea mesajul nostru transmis astăzi moineştenilor a fost: Complexul Turistic «Mario» pune bazele turismului moineştean, deoarece Moineştiul a obţinut statutul de staţiune, însă acest statut trebuie onorat, iar noi suntem dispuşi să contribuim la acest lucru, dincolo de declaraţii şi poze. Turismul presupune investiţii, însă doar investiţiile aduc bani pentru oraş. Avem un turism de tranzit, un turism medical grație managementului eficient al Spitalului de Urgență Moinești, iar turismul de business este în cădere liberă din cauza declinului economic”, declară tânărul manager al „Mario”.

Modernizare generală

În afară de marile investiţii programate anul acesta şi în anii următori, Complexul Turistic „Mario” va intra într-un proces de înnoire. Primul proiect va fi de înlocuire a mobilierului în pensiune, deoarece, de 11 ani nu s-a mai făcut nicio investiţie majoră. „Am început deja înlocuirea mobilierului din Pensiune, vom aduce unul din lemn masiv în toate camerele, care sunt de trei şi patru stele, dotate cu cabine de hidromasaj, frigidere, televizoare, internet. Întreg complexul va fi adus la un nivel competitiv, modern, astfel ca oferta noastră să se încadreze în standardele cerute de piaţă, de turiştii pe care-i aşteptăm la noi. Acum, după 11 ani, pot să spun că sunt mândru de ce am realizat, de ce am făcut împreună cu familia, pentru familie şi pentru oraş.

Am ridicat un complex turistic modern pe un teren care nici pentru agricultură nu era bun. M-au sprijinit şi au fost alături de mine soţia, Sorina Elena, mama, Maria Popa, acum pensionară, care a investit în pregătirea mea, şi este mereu alături de noi, mă bucur de copiii mei, care sunt sănătoşi şi cresc frumos, Mario Nicolas, de opt ani, şi Antonia Elena, de şase ani. Nu pot să nu amintesc de oamenii care lucrează cu noi, care şi-au legat destinele de acest complex, şi nu sunt puţini, cărora le mulţumesc pentru loialitate, profesionalism şi implicare”, încheie Andrei Valeriu Marian.

Managerul de la Complexul Turistic „Mario” îmi spune să menţionez că, în ultimul timp, statul a început să sprijine activitatea din turism, aprobând un TVA de 5% la cazare şi masă, măsură foarte importantă pentru acest sector, care se doreşte a se dezvolta şi mai mult în următorii ani, care poate aduce beneficii de imagine şi financiare oraşului şi, în ultimă instanţă, ţării.

Impresii din Cartea de Onoare

Curiozitatea m-a făcut să deschid cartea de onoare a Complexului Turistic „Mario”. Am reţinut doar câteva impresii.

Emil: Felicitări celor care se ocupă de această afacere, felicitări proprietarilor, au reuşit să creeze într-un ambient plăcut şi frumos o adevărată oază de linişte şi distracţie în care poţi pe rând să te relaxezi sau să-ţi petreci timpul liber şi cel mai important au reuşit să însufleţească acest loc, să-i confere personalitate, lucru destul de greu de găsit pe meleagurile noastre. Bravo…

Cristina Ţutuianu: Felicitări, totul a fost minunat. Cu drag și cu alte ocazii!

Monica Dinu: Felicitări, totul a fost la superlativ!

Fani Sandor: Doresc să mulțumesc atât în numele meu, cât și al grupului din Piatra Neamț (24 persoane), care a participat la Revelionul de la Complexul „Mario”, pentru modul cum ați știut să organizați acest eveniment! Totul a fost la SUPERLATIV!
Meniul, aranjamentele și sala, de asemenea!
Atmosfera, surprizele, muzica, cazarea au fost formidabile!
FELICITĂRI, domnule Marian, pentru toată echipa care a investit timp și energie în organizarea Revelionului, pentru faptul că ați reușit să selectați o echipă de profesioniști, de la bucătari (care consider că este un element forte), până la administrator, pe care l-am văzut foarte implicat.
Mulțumim și fotografului care, atât în seara de Revelion, cât și de Carnaval, a fost printre noi și a surprins momentele frumoase din timpul petrecerii. Mii de mulțumiri, cu siguranță vom mai reveni!

• Complexul Turistic Mario Moinesti este situat în municipiul Moinești aflat în N-V județului Bacău, în bazinul mijlociu al sistemului de râuri Trotuș-Tazlau, localitate aflată la o distanță de 46 km de Bacău, 8 km de Comănești, 30 km de Tg. Ocna, 44 km de Slănic Moldova și 42 km de Onești.

La Complexul Turistic Mario Moinești vă stau la dispoziție 196 locuri de cazare, în 94 de camere elegante, de 3 şi 4 stele. Toate camerele de la pensiunea Mario Moinesti sunt dotate cu duş cu hidromasaj și televizor (LCD), au acces internet wireless, piscină exterioară.

Oaspeţii Complexului Turistic Mario Moineşti beneficiază de: 2 săli de conferinţe, una de 20 de locuri, alta de 50 de locuri, săli pentru evenimente (mese de protocol, mese festive, botezuri, nunţi, aniversari, petreceri de anul nou etc.), spaţiu de joacă pentru copii, gradină de vară, piscină, teren de fotbal.

• Complexul Turistic Mario Moineşti are restaurant cu o bogată ofertă culinară, cu preparate atât din bucătaria internațională, cât şi din cea tradiţional românească. Capacitatea Restaurantului a la carte este de peste 100 locuri, cu posibilitate de suplimentare, în cazul organizării de evenimente.

• Grădina de vară îşi aşteaptă oaspeţii cu un spaţiu generos, răcoros şi primitor, cu o capacitate de aproximativ 120 de locuri, este locul ideal de relaxare în zilele călduroase de vară.

• Pe toată durata verii, vă puteţi răcori în piscina Complexului, cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri pe şezlonguri.

• Lângă piscină, există un frumos teren de fotbal, accesul se face doar pe bază de rezervare.

Contact: Telefon: 0744.117.717.
E-mail: [email protected]
Pensiunea Mario facebook

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri