26 mai 2024
ActualitateComănești - scenă de interculturalitate și interconfesionalitate

Comănești – scenă de interculturalitate și interconfesionalitate

Reprezentanți ai trei biserici creștine, ai unei asociații și ai unui cult creștin au fost împreună la o reuniune interconfesională în care au subliniat motivele comune prin care se pot dovedi valențele cultuale și culturale ale Bibliei. Dialogul interconfesional a avut loc la Sala Coloanelor a Muzeului „Dimitrie Ghika” și a fost derulat sub titlul „Biblia, valențe cultu(r)ale”. Evenimentul face parte din programul manifestărilor din acest an „Zilele orașului Comănești”, care se vor încheia pe 8 august. 

Organizatorii reuniunii au fost Primăria Comănești, Protoieria Moinești a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Catholic Biblical Federation, Parohia Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Comănești și Asociația Cultural-Științifică „Dimitrie Ghika” din Comănești. Iar vorbitorii au reprezentat

Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Asociația Oastea Domnului, Biserica Creștină Baptistă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și Cultul Creștin Penticostal.



Invitații speciali ai evenimentului au fost pr. drd. Eduard Pătrașcu (traducător al Bibliei catolice în limba română și coordonatorul pentru Zona Europa Centrală și de Est a Federației Biblice Catolice) și pr. Francisc Doboș (paroh al Bisericii „Sacre Coeur” din București și responsabil al Oficiului pentru Evanghelizare și Promovare Umană, Arhidieceza Romano-Catolică de București). Iar la eveniment au participat și subprefecții Gabriel Lupu și Narcis Jitaru, precum și Dănuț Voicu – președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, și Petru Done – secretarul Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Simpozionul a fost deschis de primarul Viorel Miron, de preotul Daniel Prepeliță, de la Parohia „Sfântul Spiridon” și de preotul Ciprian Piser-Bejan, de la Parohia romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” (care a fost și moderator al dialogului), ambele din Comănești.

Suita de alocuțiuni a fost deschisă de pr. drd. Eduard Pătrașcu, care a vorbit pe tema „Biblia, abordare inteligent-duhovnicească”. Au urmat alocuțiuni susținute de pastorul conf. univ. dr. Iacob Coman („Scriptura Lumină spre Cultul Unei Vieți”), de pr. drd. Simion Anăstăsoaie și fr. Vasile Iftimoaie („«Revoluția» Sfintei Scripturi în poporul român la început de secol XX prin mișcarea misionară Oastea Dmnului”), de pastor dr. Adrian Bârzu, de la Biserica Creștină Baptistă „Biruința” („Biblia – Lumina care nu poate fi biruită de întuneric”), de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, OFMConv. („Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești”), de pastorul Mihai Ciofu, de la Biserica Penticostală „Betel” din Comănești („Biblia – Cartea Cărților”), de pr. Francisc Doboș („Lucruri noi și vechi”) și de prof. dr. Lavinia Misăilă, președinta Asociației „Dimitrie Ghika” („Știința și Religia: complementaritate sau opoziție?”). Au mai exprimat opinii părintele Paraschiv Banciu și col. (rtr) Neculai Ciubotaru.

Pe parcursul simpozionului au avut intervenții muzicale membrii Art Quartet, de la Biserica Adventistă Avantgarden din Brașov, și două fetițe din Asociația Oastea Domnului. În sala simpozionului a fost organizată și expoziția de artă plastică „Biblia în imagini”, realizată de Eduard Pătrașcu. Iar concluziile finale au fost exprimate de subprefectul Narcis Jitaru și de primarul Viorel Miron.

Ziarul „Deșteptarea” a fost partener media al acestui important eveniment.

 Viorel Miron: „Suntem bucuroși că în acest an, de Zilele orașului Comănești, am reușit să avem două evenimente prin care am arătat și am subliniat că între oameni pot exista, fără părtinire, relații de prietenie, de colaborare, de înțelegere care pot fi continuate și în Eternitate. Cele două evenimente au fost depunerea de coroane de flori la toate mormintele Cimitirului Internațional al Eroilor, unde își dorm somnul de veci, împreună, militari ai armatelor beligerante din cinci țări, dar și simpozionul de interconfesionalitate, în care s-au exprimat idei despre credința religioasă și despre Biblie din partea a șase biserici, asociații și culte creștine. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri