10 octombrie 2024
EvenimentClaudiu Târziu (AUR) – “Actuala putere administrează România ca pe o moșie...

Claudiu Târziu (AUR) – “Actuala putere administrează România ca pe o moșie pentru străini”

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Aliantei pentru Unirea Românilor, denunță “un nou abuz al puterii împotriva interesului național comis în Senatul României, unde au fost respinse două foarte importante propuneri legislative inițiate de AUR”. 

“Avem două inițiative legislative de mare impact economic. Ele vizează creșterea redevențelor la petrol și gaze, respectiv mărirea redevențelor pentru extracția de minerale, câtă vreme România are cele mai mici taxe din Uniunea Europeană în aceste domenii. Bugetul statului este în suferință, iar prin aceste creșteri de taxe ar putea fi îndestulat. Însă PSD-PNL-UDMR, de conivență cu USR, au respins aceste proiecte, votând încă o dată împotriva românilor. Iar aceasta după ce au adoptat legea offshore, care pune aproape gratuit la dispoziția străinilor gazele din Marea Neagră. Actuala majoritate nu este deloc interesată să guverneze țara pentru români, ci o administreează ca pe o moșie pentru străini” – a spus Claudiu Târziu.



„Trebuie ca toată lumea să înțeleagă bine asta. Și mai trebuie să se știe că AUR are inițiative legislative bune pentru români. Nu este deloc adevărat ce spun adversarii noștri, cum că n-am face legi. Facem, dar iată cum sunt tratate aceste legi. Avem pe circuit aproape 200 de proiecte legislative AUR, însă ele se află într-o fază sau alta de respingere la Senat și Camera Deputaților, și asta din motivul simplu că actuala putere pur și simplu nu ține cu românii” – a adăugat liderul grupului senatorilor AUR.

 

AUR a propus modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004, în sensul dublării redevențelor pe care statul le primește urmare a operațiunilor de exploatare a zăcămintelor petroliere. De asemenea, inițiativa stabilește un termen de plată și un cuantum minim al taxelor de 100.000 de euro/zăcământ/trimestru, sumă actualizabilă cu rata inflației.

Totodată, prin propunerea de modificare și completare a Legii minelor nr. 85/2003, AUR propune actualizarea taxelor pentru prospecțiune, explorare și exploatare, care în prezent sunt stabilite la un nivel derizoriu, respectiv majorarea cotelor procentuale și a sumelor datorate cu titlu de redevențe miniere cuvenite bugetului de stat, precum și reglementarea posibilității Guvernului de a modifica cuantumul acestora în funcție de rata inflației.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img