Cu câteva pâlpâiri în zilele de 1 şi 2 ianuarie, anul 2018 s-a dus. Un jurnalist de la un cotidian central l-a catalogat „un an bun de rău” şi nu este departe de adevăr. Poporul muncitor, poporul intelectual şi cel funcţionăresc au făcut prăpăd şi risipă cu urările de bine, de sănătate, cu apeluri la ajutorul Celui de Sus, poate, poate una, măcar una dintre aceste urări se vor apropia de ei.

Pe locul întâi au fost, deci, urările de Sănătate, că-i mai bună decât toate. Această urare vine de când lumea, bunicii mei, copil fiind, mă trăgeau de ureche şi îmi adresau, ca la un om mare: să fii sănătos, nepoate! Tot sănătate le dorea şi apropiaţilor, prietenilor şi vecinilor. Nu ştiu de ce, urarea de „La mulţi ani!”, care face carieră acum, nu avea trecere.

Din totdeauna, omul s-a temut de corpul său, să nu-l trădeze, să nu-l lase când are mai mare nevoie de el. La începutul secolului XX se murea din orice, de vătămătură, de deochi, sperietură, din „sănătate”, de inimă rea, galbanare, de bubă neagră, din leşin, alţii „mureau din picioare”, pe câmp, la pădure, din căruţă îl puneau direct pe laiţă, cu lumânare la cap.

Femeile aveau alte „morţi”, multe la naştere, altele de oftică, de piept, li se punea ceva greu pe suflet, de aplecare. La copii era mai simplu: n-a avut zile! Cine apuca 70 de ani era căinat, speranţa de viaţă nu depăşea, în 1940, 44 de ani, în medie, în 1970 – 67,33 de ani, în 2012 – 74,26 de ani.

Acum bolile au căpătat denumiri ştiinţifice care bagă spaima în popor: cancer, diabet, TBC, ateroscleroză, cardiomiopatie, infarct, o colecţie de toată frumuseţea. Şi, totuşi, trăim mai mult, aproape dublu, faţă de acum 100 de ani. Atunci, de ce, pe primul loc la urări este tot sănătatea? Surprinzător, „Mulţi ani” a venit pe locul doi. Să fie speranţa omului de a trăi „cât lumea”? Nu suntem departe, exemple sunt prin Biblie.
Să aveţi sănătate, să trăiţi mulţi ani!