20 mai 2024
ActualitateCinstire a Eroilor Neamului din comuna Lipova

Cinstire a Eroilor Neamului din comuna Lipova

Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Lipova a fost gazda unui eveniment cultural-duhovnicesc cu prilejul omagierii Eroilor Neamului din această comunitate. La eveniment au participat protoiereul de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche, părintele secretar Ciprian Olteanu și preoți ai Cercului pastoral numărul 7 al protopopiatului, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, și primarul comunei Lipova, Costel Baciu. 

Ziua a început cu Sfânta Liturghie, iar părintele Mihăiță-Iulian Irimia, de la Parohia Fundu-Tutovei, a susținut cateheza cu tema „Roade ale rugăciunii reflectate în viața duhovnicească a creștinului: smerenia, pacea și iubirea milostivă”, după care părintele Constantin-Răzvan Lucinschi, de la Parohia Misihănești, a susținut cateheza cu tema „Dezvoltarea evlaviei pentru sfinții isihaști și evidențierea acestora ca modele de viețuire creștină în societatea contemporană”.

După momentul catehetic, în semn de prețuire pentru râvna misionar-pastorală a părintelui Liviu-Costel Dănilă, părintele protopop a dăruit din partea ierarhului o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva ca să-i fie ajutătoare și rugătoare către Dumnezeu în lucrarea sa.



Credincioșii au venit, apoi, la Troița din centrul comunei dedicată Eroilor Neamului din cele două războaie mondiale, unde a fost săvârșit un Trisaghion și a fost resfințit monumentul. Acolo, primarul Costel Baciu a vorbit despre cinstirea eroilor prin edificarea unor astfel de monument, iar părintele protoiereu a transmis binecuvântarea ierarhului locului, a apreciat osteneala credincioșilor din Lipova în a ocroti și cinsti memoria înaintașilor și a evidențiat parteneriatul Protoieriei cu Filiala județeană a Asociației Naționale Cultul Eroilor pentru a organiza astfel de acțiuni în tot protopopiatul Bacău.

Președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor a făcut și el referire la eroii din localitatea Lipova care s-au jertfit pentru libertatea poporului român și cărora trebuie să le cinstim memoria inclusiv prin ridicarea de monumente și troițe comemorative, dar și prin organizarea de evenimente cu același obiectiv. Apoi a oferit Distincții de merit, primarului Costel Baciu, preotului Liviu-Costel Dănilă și profesoarei Rodica Munteanu.

După care elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din comună, îmbrăcați în frumoase costume populare, au prezentat un scurt, dar vibrant, program artistic.

La final, la monument au fost depus coroane de flori, pe acordurile Imnului Eroilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri