29 aprilie 2024
SportCine merge în finală: Kinder Constanța sau Aerostar?

Fotbal/ Cupa Național Under 19

Cine merge în finală: Kinder Constanța sau Aerostar?

Astăzi, de la ora 12.00, în localitatea constănțeană Cumpăna, gazdele de la Kinder întâlnesc „aviatorii” antrenați de Andrei Întuneric în returul semifinalei. În tur, la Bacău, scorul a fost egal, 0-0

Cine câștigă, merge în finala Cupei Național Under 19. Este valabil pentru ambele semifinale ale competiției, Kinder Constanța- Aerostar Bacău și CSM Reșița- Chindia Târgoviște. Și asta pentru că amândouă jocurile din tur s-au încheiat nedecis: 0-0. Cum regula golului marcat în deplasare nu mai există, doar victoria în manșa retur poate asigura calificarea în finală. Iar victoria poate fi obținută fie la capătul a 90 de minute, fie în urma loviturilor de departajare, asta în cazul în care la finalul timpului regulamentar (nu se joacă prelungiri), scorul va fi egal.

„Noi nu ne dorim doar să ajungem în finală, ci ne-am propus să o și câștigăm. Prin urmare, ne deplasăm la Cumpăna, pentru returul semifinalei contra celor de la Kinder doar cu gândul victoriei. Sper să o obținem în timpul regulamentar, dar să știți că am exersat la ultimele antrenamente și executarea loviturilor de la 11 metri”, a explicat antrenorul „aviatorilor” U19, Andrei Întuneric. Antrenorul băcăuanilor are suficiente argumente. Înainte de toate, față de jocul tur, la care au absentat Tilibașa, Băisan, Bucur și Paveluc, Aerostar dispune acum de întreg lotul.



„În plus, o bună parte dintre jucătorii noștri au și experiența meciurilor de Liga a III-a. E adevărat, întâlnim o echipă bună, cu mulți jucători crescuți la Academia Hagi, dar suntem încrezători că putem să o eliminăm și pe Kinder. Au trecut 17 ani de când o echipă băcăuană nu a mai câștigat un trofeu național la nivel de juniori, iar pentru jucătorii de 2004 de la Aerostar aceasta este ultima șansă”, a declarat Întuneric. Un eventual deavantaj al Aerostarului este că echipa constănțeană dispută meciurile de acasă, de la Cumpăna, pe o suprafață sintetică.

Să nu uităm însă că în tur, ne-am confruntat cu o suprafață grea, noroiasă, căreia îi este, totuși, de preferat sinteticul”, a mai spus Andrei Întuneric. Până în semifinale, Aerostar a trecut, în faza eliminatorie, de concitadinele FC Bacău (scor 5-4) și CSM Bacău (3-1), în șaisprezecimile de finală de CSM Focșani (7-1), în optimile de finală de CSM Galați (6-1), iar în „sferturi” de ACS City Iași (1-0). Parcursul celor de la Kinder Constanța: 3-1 cu CFR Constanța, în etapa eliminatorie 1, tur liber în etapa eliminatorie 2, 3-0 cu Unirea Slobozia în „șaisprezecimi”, 3-1 cu CS Dinamo București în „optimi” și 2-1 cu CS Mioveni în sferturile de finală.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri