1 mai 2024
OpiniiEditorialChimia unei pasiuni de o viață

Chimia unei pasiuni de o viață

Am avut onoarea și bucuria de a-l cunoaște pe cel care a fost directorul cu cea mai mare experiență, de 55 de ani, în tehnologia și managementul industriei chimice și petrochimice din România. Și îndrăznesc să spun că am simțit și prietenia lui. Este dr. ing. Virgiliu Băncilă, cășunean prin origine, dar o viță întreagă pe frontul chimiei oneștene, la Combinatul Chimic Borzești, astăzi societatea Chimcomplex ale cărei existență și realizări sunt legate puternic și de profesionalismul celui care i-a condus destinele o jumătate de secol.

Acum, după 55 de ani de muncă, Virgiliu Băncilă s-a retras în oaza de liniște binemeritată a vieții.

L-am cunoscut pe când era director tehnic al combinatului din Borzești. M-a impresionat mereu cu siguranța și coerența pe care o afișa atunci când vorbea despre munca sa, despre combinat, despre tehnologiile momentului într-o industrie în care se naște în bună măsură viitorul. Virgiliu Băncilă este un om plăcut, un bărbat frumos, în preajma căruia te simți minunat. Când vorbește are un fel special de a construi frazele, de parcă vrea să îmbrace exact cum se cuvine ceea ce vrea să spună. Are un fel misterios de a te face să înțelegi profunzimea cuvintelor. După ce stăteam de vorbă, articolele mele erau gata scrise parcă, nu trebuia să mai rearanjez nimic.

L-am urmărit permanent în ceea ce a făcut la Borzești, pentru că devenise directorul general al întreprinderii căreia după 1995 i-a imprimat o evoluție revoluționară, în timp ce alte întreprinderi, unele chiar din Onești, și alte industrii începeau să dispară de la noi. Combinatul chimic din Borzești nu a avut o astfel de soartă, pentru că directorul ei general și echipa sa au știut să aducă tehnologii moderne acolo unde cele vechi deveniseră, dintr-odată, „energofage”, depășite. Prin acestea combinatul a rezistat. În 2003 a fost preluat de omul de afaceri Ștefan Vuza. Virgiliu Băncilă a rămas la post, a devenit chiar mâna dreaptă a noului proprietar, iar acum Chimcomplex este un grup industrial puternic, prin preluarea a ceea ce s-a meritat din fostul Oltchim, un grup care constituie deja germenele Companiei Române de Chimie.

În Chimcomplex, dr. ing. Virgiliu Băncilă a fost până acum autorul a 27 de patente de invenții pentru instalații și tehnologii în chimie, majoritatea aplicate în această companie care ea însăși se apropie de vârsta de 70 de ani.

La mulți ani și dumneavoastră, domnule Virgiliu Băncilă, cu ani frumoși și liniștiți în retorta unei vieți dedicate, sublim, cu pasiune, chimiei românești!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri