6 mai 2024
EconomieChimcomplex: selecție de oferte pentru licența de fabricare a rășinilor epoxidice

Chimcomplex: selecție de oferte pentru licența de fabricare a rășinilor epoxidice

Grupul industrial Chimcomplex a lansat selecția de oferte pentru achiziția unei licențe de inginerie de bază și de detaliu, de asistență tehnică la realizarea proiectului „Înființarea unei unități noi sustenabile de producție de rășini epoxidice pe bază de sinteză epiclorhidrină, la Chimcomplex Borzești”. Valoarea estimată a contractului este de maxim 16,5 milioane de euro, fără TVA.

Proiectul beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). Atribuirea procedurii de achiziție se va face pe criteriul celei mai eficiente oferte din punct de vedere tehnico-economic și cel mai bun raport calitate-preț. Oferta este valabilă 60 de zile de la data limită pentru depunere ei – adică 10 mai 2024, ora 14,00. 

Chimcomplex a semnat, la sfârșitul anului trecut, un acord de finanțare cu MEAT pentru dezvoltarea proiectului „Înființarea unei unități noi sustenabile de producție de rășini epoxidice pe bază de sinteză epiclorhidrină la Chimcomplex Borzești”. Valoarea totală a investiției – spunea președintele Consiliului de Administrație, av. dr. ec. Ștefan Vuza – era de 490.252.804 lei, cu TVA, iar valoarea ajutorului de stat alocat de 195.145.698 de lei.



Chimcomplex deține două combinate chimice, unul la Borzești și al doilea pe fosta platformă Oltchim de la Râmnicu Vâlcea.

Domeniile în care sunt folosite rășinile epoxidice sunt multiple: acoperirea metalelor, electronică și electrotehnică, fabricarea vopselelor și a adezivilor, obținerea unor materiale plastice cu proprietăți speciale și în construcții. Adezivii epoxidici sunt foarte rezistenți și sunt folosiți în foarte multe domenii: construcția avioanelor, automobilelor, bicicletelor. Pot lipi lemn, metal, sticlă, piatră și unele tipuri de plastic. Cele mai spectaculoase utilizări ale rășinilor epoxidice sunt la obținerea pardoselilor sau în combinație cu lemnul și/sau alte materiale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri