24 aprilie 2024
ActualitateChimcomplex preia, luni, simbolul CRC la Bursa de valori

Chimcomplex preia, luni, simbolul CRC la Bursa de valori

Simbolul bursier al Grupului industrial Chimcomplex, CHOB, va fi schimbat, din 17 ianuarie în CRC. Schimbarea se datorează transferului acțiunilor acestuia de pe SMT (dedicat listării companiilor la început de drum) pe piata reglementată (REGS). Pentru aceasta, simbolul CHOB va fi suspendat de la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) în perioada 13-14 ianuarie.

 

Simbolul CRC se va tranzacționa, din 17 ianuarie, în piețele REGS și DEALS (de negociere extrabursieră, cu instrumente financiare), cu aplicarea variației maxime de preț de +/-15% față de prețul de referință. Astfel, prețul de referință pentru noul simbol CRC, pentru ședința din 17 ianuarie, va fi prețul de închidere al simbolului CHOB din ultima ședință de tranzacționare a acestuia în SMT. Celelalte caracteristici ale simbolului CRC, cu excepția celor specificate, se vor menține ca și la simbolul CHOB (banda de lichiditate, valoare minima deal etc.).



Pe 17 ianuarie, etapa de pre-deschidere a simbolului CRC în piața principală (codificată REGS) va începe la ora 9,30, în vederea introducerii/administrării ordinelor de participanții BVB. Orarul celorlalte etape ale sesiunii de tranzacționare pentru acest simbol va rămâne nemodificat.

Simbolul CHOB va fi delistat, însă datele de tip istoric de tranzacționare se vor menține. Cu excepția istoricului de tranzacționare si a istoricului din panelul Știri, toate informațiile anterioare datei de 17 ianuarie din secțiunea simbolului CHOB de pe pagina web a BVB vor fi preluate și în secțiunea simbolului CRC (inclusiv graficele de tranzacționare).

Simbolul CRC a fost preluat din numele principalului acționar al Chimcomplex, CRC Alchemy Holding BV, care este controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, cel care a și preluat combinatul din Borzești în anul 2003, și care deține peste 85% din capitalul social al acestuia. Acționar semnificativ este Statul Român, dar cu numai 8.95%.

Simbolul CHOB avea la bază numele emitentului pe bursă, Chimcomplex Borzești.

Luni, 17 ianuarie, la ora 10,00, clopotul BVB va fi bătut de reprezentanții Chimcomplex, grup industrial cu două combinate chimice, la Borzești și Râmnicu Vâlcea, dar și cu alte întreprinderi în grup.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri