24 aprilie 2024
EconomieChimcomplex dezvoltă producția și se extinde internațional

Chimcomplex dezvoltă producția și se extinde internațional

Chimcomplex Borzești, cel mai mare producător independent de produse chimice din România, a anunțat un program robust de dezvoltare a afacerilor sale din industria chimică pentru următorii cinci ani. Programul prevede creșterea organică, dar și achiziții ale altor unități la nivel european.

Compania va numi, din 2017, un Advisory Board care va include un trader de produse chimice și petrochimice cu experiență pe piețele internaționale, din partea Tricon Energy USA, și un specialist în domeniul piețelor financiare și de capital care a derulat multiple tranzacții și finanțări în spațiul CEE în ultimii 15 ani ca reprezentant al unor reputate fonduri de investiții internaționale, din partea Amerocap USA.

Chimcomplex vizează dezvoltarea facilităților de producție din Onești, unde a investit deja peste 70 de milioane de euro, inclusiv în două unități moderne de cogenerare de energie care au permis atingerea unui nivel de eficiență energetică similar cu al liderilor mondiali în domeniu. Prima investiție, de peste 10 milioane de euro, constă într-o unitate de producție de clorură de calciu, cu o capacitate de 30.000 tone/an, de la începutul lui 2017. Investiţii în alte unități de producție sunt în faze avansate de pregătire și vor fi lansate în 2018 și 2019.



Chimcomplex a identificat o serie de oportunități de achiziție în România, dar și în alte țări europene. Printre acestea se află și active ale Oltchim. Se consideră că cea mai bună soluție pentru economia românească, pentru mai buna valorificare a resurselor naturale, umane și de capital de care dispune țara pentru industria chimică, este reprezentată de consolidarea afacerilor Oltchim cu cele ale Chimcomplex.

În trecut un mare exportator, România importă la ora actuală produse chimice și conexe de aproximativ 8 miliarde de euro anual și exportă de doar 2-3 miliarde de euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri