26 aprilie 2024
ActualitateCertati cu legislatia muncii

Certati cu legislatia muncii

@ Nereguli grave la o societate de la Nicolae Balcescu

Societatea Flowood SRL a fost depistata de catre inspectorii ITM cu grave nereguli privind protectia muncii si a normelor de securitate si sanatate in munca. De asemenea, administratorul italian al firmei risca amenda penala si chiar inchisoare deoarece nu s-a conformat somatiilor primite de la ITM. Problemele juridice pentru societatea Flowood au inceput inca de la jumatatea lunii februarie a acestui an. Atunci, Constantin Mandache, seful corpului de control Securitate si Sanatate in Munca (SSM) din cadrul ITM Bacau, s-a deplasat la fata locului, unde a efectuat un control foarte sever. &#8222La acea data am depistat, pe langa alte nereguli, niste instalatii de aer comprimat si un cazan sub presiune neiscirizate (fara avizul ISCIR). I-am sanctionat atunci cu amenda de 50 de milioane de lei si cu somatie de sistare totala a acestor instalatii”, a precizat Constantin Mandache.

Amenda penala sau chiar inchisoare pana la doi ani



Seful SSM a mai mentionat ca, &#8222in data de 28 aprilie, am primit o alta sesizare prin care ni se aducea la cunostinta ca aceste nereguli nu au fost remediate. Mai mult, dupa ce ne-am deplasat, la mijlocul saptamanii trecute la fata locului, am mai gasit si alte nereguli, privind normele de protectie a muncii. Instructajul era cu totul necorespunzator”, a mai adaugat Mandache. Administratorul societatii a mai primit o amenda de 100 de milioane de lei pentru ca nu s-a conformat avertismentelor repetate pe care le-a primit de la ITM. &#8222Mai mult, dupa ce s-a prezentat la noi, a refuzat sa semneze si sa parafeze procesul verbal, motivand ca nu are stampila asupra sa. Ca atare, urmeaza ca, in aceste zile, sa-i intocmesc propunere de cercetare penala catre Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau. Conform art. 39 din Legea 90/1996, el risca amenda penala sau chiar inchisoare de la 3 luni la 2 ani”, a mai mentionat Constantin Mandache.

S-au certat in prezenta inspectorilor ITM

Un alt incident in care au fost implicati reprezentantii Flowood s-a petrecut joia trecuta, la sediul societatii. Dupa cum precizeaza Elena Frunza, inspector de munca in cadrul corpului de control Relatii de Munca, &#8222am asistat la o scena foarte tensionata intre unul din angajatii firmei si imputernicitul administratorului SC Flowood SRL”. In fapt, angajatul la care facem referite este tocmai cel care a facut sesizarea catre ITM Bacau, in data de 28 aprilie a acestui an. &#8222Imputernicitul administratorului nu a putut sa ne puna la dispozitie nici un document prin care sa faca dovada incetarii relatiilor de munca intre firma si angajatul respectiv. Mai mult decat atat, am constatat ca statele de plata nu sunt semnate de catre angajati. Cu alte cuvinte, nu au putut face dovada platii salariilor catre angajati”, a declarat Elena Frunza, care a subliniat ca a fost aplicata si o amenda de 1.500 de lei RON intrucat unul din oamenii de paza a fost gasit fara a avea forme legale de munca.

Desi ne-am deplasat la sediul societatii din comuna Nicolae Balcescu nr. 1222, doar seful de echipa a catadicsit sa iasa in intampinarea noastra (fara a ne lasa sa trecem de poarta) si ne-a transmis ca imputernicitul administratorului, desi se afla in incinta, refuza sa faca orice fel de declaratii, pe motiv ca are nevoie de acordul conducerii. In ciuda faptului ca am insistat, macar cu seful de echipa sa discutam, am fost lasati sa asteptam pret de peste o jumatate de ora, dupa care ni s-a transmis ca nu mai vine nimeni.Scris de Razvan Sendrea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri