Ceremoniale militare la Oituz și Poiana Sarată. Ce se comemorează

    În data de 15 august 2019, militarii Garnizoanei Bacău împreună cu Unitatea Administrativ – Teritorială Oituz aduc un omagiu eroilor neamului prin două ceremoniale militare şi religioase, cu depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori. Astfel, începând cu ora 10.00, va avea loc ceremonialul la Cimitirul Internaţional al Eroilor din localitatea Oituz iar începând cu ora 11.45, la Cimitirul Internaţional al Eroilor din localitatea Poiana Sărată.

    Ceremoniile comemorează ceea ce în istorie este denumita “A Treia Bătălie de la Oituz”, o confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Rusiei, împotriva trupelor germane și austro-ungare, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

    Bătălia – purtată în perioada 26 iulie/8 august – 9/22 august 1917 s-a desfășurat pe axele principale ale văilor Slănicului, Oituzului și Cașinului din județul Bacău și a avut ca scop strategic – de partea Puterilor Centrale pătrunderea în valea Trotușului spre Onești și apoi spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu armatele amice aflate în ofensivă la Mărășești, iar de partea României pe acela de apărare și de menținere a liniei frontului.

    Succesul strategic a fost de partea Armatei Române, chiar în contextul unei înaintări reale pe teren – de mică amploare – a inamicului.

    Aproape în acelaşi timp cu ofensiva dinspre Transilvania, pe văile Oituzului, Caşinului şi Slănicului, germanii au încercat străpungerea frontului prin sudul Moldovei, pe direcţia Focşani-Mărăşeşti, cele două operaţiuni fiind în strânsă legătură strategică. Misiunea de la Oituz a fost încredinţată grupului de armate condus de gen. Friedrich von Gerock, care era situat în flancul drept al Armatei 1 austro-ungare, dislocată în Carpaţii Orientali. Dispus între Valea Doftanei şi Ireşti, acesta era compus din Corpul 8 armată (alcătuit din Diviziile 70 honvezi, 117 infanterie germană şi 71 infanterie austro-ungară) şi gruparea Haber, în componenţa căreia intrau Brigada 8 vânători de munte austro-ungară, Divizia 1 cavalerie austro-ungară, Divizia 37 honvezi etc.

    Conform planului, lovitura principală a fost dată pe direcţia Ferestrău-Grozeşti-Oneşti (Valea Oituzului), în timp ce Divizia 70 honvezi a atacat pe direcţia Târgu Ocna, pentru a destabiliza flancul drept al Armatei 2 române şi flancul stâng al Armatei 9 ruse. Disproporţia de forţe era destul de mare, în defavoarea românilor. Astfel, dacă inamicul dispunea de 54 de batalioane şi 200 guri de foc, armata română avea 34 de batalioane şi 104 guri de foc. Totodată, Armata 2 română a trebuit să acopere şi breşa lăsată prin plecarea Corpului 40 armată rus în Galiţia şi Bucovina, unde la 19 iulie/1 august 1917 frontul rus fusese străpuns de austro-ungari şi germani. În compensaţie, a reprimit cele două divizii, 7 şi 12, ce îi fuseseră luate pentru întărirea Armatei 1, care pregătea ofensiva din sectorul Nămoloasa. Întreg dispozitivul Armatei 2 avea o lăţime de 60 km, principalele sectoare fiind conduse de gen. Gheorghe Văleanu şi gen. Arthur Văitoianu.

    Bătălia a început la 26 iulie/8 august (la două zile după cea de la Mărăşeşti), cu un bombardament de câteva ore, urmat de atacul Corpului 8 armată, şocul fiind primit de diviziile 6 şi 7 române, obligate să se retragă. În zilele următoare inamicul a ocupat poziţii importante ca vârful Cireşoaia, dealurile Coşna (789 m) şi Ştibor. Deoarece se crease o situaţie periculoasă, Marele Cartier General a întărit Armata 2 cu Divizia 1 cavalerie, Regimentul 1 vânători, batalionul de vânători de munte şi brigada de grăniceri. Divizia 1 cavalerie a atacat dealul Ştibor, cucerind aliniamentul cota 629 (Poiana lui Boboc), iar Regimentul 1 vânători a angajat lupte violente în jurul Grozeştilor. La 31 iulie/13 august, un contraatac român a vizat recucerirea Coşnei, realizată cu succes, şi a vârfului Cireşoaia, eşuată. Apogeul Bătăliei de la Oituz a avut loc în zilele de 29 iulie/11 august – 31 iulie/13 august, când inamicul a făcut eforturi uriaşe pentru a depăşi concentrarea de trupe române. Animaţi de lozinca „Pe aici nu se trece!”, ostaşii români au rezistat cu eroism, zădărnicind planurile adversarilor. Până la 5/18 august, luptele au scăzut în intensitate, limitându-se la dueluri de artilerie şi la ciocniri ale patrulelor. La 6/19 august, grupul Gerock a reluat ofensiva, reuşind să reocupe Coşna, fără a înregistra însă alte succese.

    După 9/22 august s-a instaurat treptat acalmia, inamicul fiind epuizat de eforturile făcute. Pierderile Armatei 2 în bătălia de la Oituz au fost însemnate, ele cifrându-se la 12 350 de militari, între care 1 800 morţi, 4 850 de răniţi şi 1 570 de dispăruţi. Prin victoria de la Oituz, planurile Germaniei şi aliaţilor săi de scoatere a României din război şi de pătrundere în partea ucraineană a Rusiei au fost zădărnicite, iar existenţa statului român a fost apărată. Totodată, moralul populaţiei a rămas ridicat, sperându-se în continuare într-un deznodământ favorabil războiului. Totuşi, în urma evenimentelor din Rusia şi a venirii la putere a bolşevicilor (25 octombrie/7 noiembrie 1917), aliatul României de pe Frontul de Est a încheiat pace separată cu Puterile Centrale la mijlocul lui decembrie 1917, obligând România să încheie armistiţiul de la Focşani (26 noiembrie/9 decembrie 1917).