18 mai 2024
ActualitateCeremonial militar-religios la statuia domnitorului Ștefan cel Mare

Ceremonial militar-religios la statuia domnitorului Ștefan cel Mare

La statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din Bacău a avut loc, duminică, 2 iulie, un ceremonial militar și religios organizat de Filiala Județeană „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” și de Asociația Despărțământul Astra „Vasile Alecsandri”. Pe 2 iulie 1504, marele voievod a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

La eveniment au fost prezenți primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, consilierul județean Ilie Bîrzu, președintele Filialei Bacău a Veteranilor de Război, generalul de flotilă aeriană dr. Vasile Florea, președintele Filialei Bacău a Asociației Cadrelor Militare în Retragere și în Rezervă, col. (rtr) Costel Ciupercă, și președintele Sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor din România, Vasile Agop, dar și membri ai organizațiilor menționate. Garda de onoare la monument a fost asigurată de militari ai Jandarmeriei și de elevi îmbrăcați în costume specifica armatei Române din Primul Război Mondial, coordonați de col. (rtr) Stelian Cojocaru și de mr. (r) Gicu Moraru.

„Am organizat evenimentul la statuia marelui voievod al Moldovei – a spus președintele Filialei Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, membru al Consiliului Director al ANCE – pentru a ne reaminti ce a însemnat Ștefan cel Mare, cea mai mare personalitate a Evului Mediu Românesc, pentru istoria țării în general, pentru Moldova și pentru Bacău în special.” Evenimentul a fost precedat de un tedeum la Biserica „Sf. Ioan” din apropierea monumentului.



După slujba religioasă de pomenire a marelui apărător al creștinătății, celebrată chiar la monument de un preot de la Protopopiatul Bacău și unul de la Biserica „Sf. Treime” de la Inspectoratul Județean de Jandarmi, despre semnificația acestui eveniment și despre personalitatea domnitorului au vorbit Lucian Stanciu-Viziteu, prof. univ. dr. Doru Ciucescu și dr. Vasile Florea. Un grup de interprete de la Despărțământul Astra, coordonate de prof. Ioachim Dămoc, au interpretat melodii populare specifice evenimentului, iar la final la monument au fost depuse coroane și jerbe de flori.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri