Abia după 1990 poetul şi publicistul Petru C. Baciu (12 iul. 1922, Bacău – 21 aug. 2017, Bacău), a publicat primele sale poezii, create şi înmagazinate în memorie în vremea când a fost deţinut politic (15 ani la număr).
Titlurile viitoarelor volume sunt grăitoare: „Cine? (poezii de temniţă)” sau „Inimi zăvorâte”, cu câte o prefaţă de preotul Nicolae Grebenea. Uneori versurile sale au reflex blagian: „Aud cum crapă coaja, plesneşte în surdină,/Ca nişte lănci de aur ard spicele în soare;/Amiezile dansează pe lanuri şi ogoare/Şi-n boabe grâul dulce se coace din lumină”.
Într-un anticariat din Bacău am găsit „Bacăul literar” al lui Eugen Budău, din care am reprodus fragmentul anterior, cu dedicaţia autorului:
„Domnului Petru C. Baciu, un învingător şi om cu surprinzătoare preocupări literare […], omagiul autorului, Eugen Budău/8 dec. 2004”. În interior, poetul adaugă la propriul portret: „scriitor; veteran de război; sublt. (r.)”. La rândul meu, am notat pe coperta a doua a „Bacăului literar”: „Bibliotecii Petru C. Baciu, din comuna Solonţ, jud. Bacău (zona Uturea aminteşte de un episod biografic al poetului)”.
