“Celebrăm viața. În fiecare zi”

    Asociația “Totul pentru un surâs” continuă seria evenimentelor caritabile “Celebrăm viața. În fiecare zi.” cu un nou proiect bazat pe empatie și emoție numit “Simțim la fel ca tine” în beneficiul celor 24 de copii mai puțin norocoși de la Centrul de Zi Sfântul “Arhanghel Rafail” din satul Holt, comuna Letea Veche, județul Bacău. Acești copii minunați cu vârste între 6 și 13 ani sunt atent îngrijiți prin dăruirea necondiționată a preotului Adam Iulian de la Parohia Ortodoxă Holt.

    La acest Centru de Zi, copiii își fac temele, socializează, servesc o masă caldă, fac activități educativ-recreative și cum permanent este nevoie de susținere concretă, Asociația “Totul pentru un surâs” a fost și este alături de acești copii din luna decembrie a anului trecut, prin mai multe acțiuni caritabile, implicând oameni minunați din Bacău și din alte orașe, care înțeleg într-o lume aflată continuu în mișcare și probleme, că prin compasiune găsim întotdeauna o soluție.

    “Astfel, sâmbăta aceasta, copiii se vor bucura de prima lor excursie (majoritatea copiilor nici nu au fost vreodată în oraș măcar) la Salina Târgu Ocna unde se vor distra, vom vizita biserica din interiorul salinei, vom face un tur al orașului Bacău, vom servi pizza (preferata copiilor), ne vom bucura de o demonstrație cu principalele reguli în tainele șahului, pe o tablă specială, oferită de un instructor sportiv de șah, îmbinând astfel distracția specifică vârstei lor cu descoperirea sportului minții și vom viziona primul film 3D de desene animate. Poate că pentru noi toți, nu înseamnă ceva special, doar că acești frumoși copii cuminți și smeriți vor vedea pentru prima dată un mall și un film proiectat într-un cinema. Vă invităm, oameni buni care doriți să faceți bine, să contactați preotul din Holt, pentru a sprijini acești copii necăjiți, fiecare dintre ei dezvoltând câte un talent într-un anumit domeniu, dar lipsurile materiale îi împiedică în a urma cursuri specializate în oraș, activități recreative și educative.” ne-a declarat președinta Asociației “Totul pentru un surâs”, doamna Tania-Loredana Diaconu.



    Oameni minunați și empatici au contribuit astfel la bucuria copiilor din Holt. Asociația mulțumește companiilor care s-au alăturat inițiativei caritabile: SIF Moldova, aflată la al doilea proiect inițiat împreună cu ONG-ul; Family Film din București, prin deosebita bunăvoință deja tradiție de suflet a Doamnei Director Executiv Irina Doman; Rovisim Group SRL, Mobile Web Wise SRL și Dermacos din Iași, implicați prin dăruirea doamnei Lăcrămioara Dumitrache și a domnului Sorin Dumitrache, fondatorii grupului de acțiuni caritabile de pe facebook.com numit “Ajută și vei fi ajutat”.

    “E un schimb de iubire necondiționată față de beneficiarii proiectelor desfășurate împreună atât în Iași, cât și în Bacău, noi unind oamenii dornici de a face bine din toată țara în multe proiecte, cum ar fi #shoebox, deja tradiție între membrii grupului. Întotdeauna suntem deschiși către caritate, prin dăruire și neapărat implicare, participăm fiecare dintre noi la schimbare, empatia fiind soluția.” ne-a declarat, doamna Lăcrămioara Dumitrache.

    De asemenea, mulțumiri speciale companiei de transport Normans Impex prin bunăvoința doamnei Gabriela Berza, care ne va fi alături și la următoarele proiecte și prietenului nostru de suflet, cotidianul “Deșteptarea” fără de care nu am reuși să facem cunoscute aceste inițiative caritabile și mai ales, materializarea lor concretă prin implicarea oamenilor cu care împreună #facembine. 

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"