Sunt numite „erori judiciare” și chiar sunt cumplite erori, dacă nu cumva unele sunt acte cu bună știință, deliberate. E vorba de sentințele de condamnare la ani grei de detenție pentru oameni nevinovați, pentru care adevărul se întâmplă să iasă la iveală după șapte ani, după nouă ani, dar și după 23 sau chiar 45 de ani. Cumplit și pentru cei care se știu nevinovați, dar au fost condamnați și își caută ani în și dreptatea, fără să o găsească ușor.
Se întâmplă în toată lumea, dar și la noi. Cine nu a auzit de cazul celebru al lui Țundrea, considerat cel mai nedrept caz din istoria justiției în România, condamnat pe nedrept la 25 de ani pentru viol și omor și eliberat… condiționat după 12 ani. Un american a stat, însă, 45 de ani în închisoare, tot pentru omor, iar altul abia acum, recent, a văzut lumina zilei după 23 de ani de încarcerare. Nevinovați! Dar câți astfel de oameni or fi uitați prin închisori și nu-și mai pot dovedi nevinovăția niciodată?
Ziarul nostru aduce în atenția cititorilor tot un astfel de caz, din Podu Turcului, în care sentința judecătorilor a fost mult mai blândă – doar o amendă penală de 2.000 de lei pentru niște jandarmi care au intervenit salvator într-o altercație dintr-un bar, însă în final victima a devenit acuzator împotriva lor. Amenda nu a vizat o avere, cum se spune, dar jandarmii erau nevinovați și au încercat să dovedească aceasta tot prin tribunale, timp de nouă ani fără rezultat. Grea sau ușoară, sentința s-a dovedit tot eroare judiciară, iar dacă se termina bătaia din bar cu un deces, nici nu vreau să mă gândesc ce sentință se dădea. E drept, păgubiții cer, de regulă, daune morale de milioane de euro. Dar onoarea poate să rămână tot „nereperată”.
Se spune că nimic nu e mai scump ca lumina ochilor. Așa este! Dar și să fii lipsit de libertate, încarcerat pur și simplu sau apăsat de o condamnare oricât de ușoară, cum credeți că este? Întrebați bietele păsări închise în cuști sau pe boul care deși numai el trage la jug, tot el mănâncă bătaie.
