Suntem la 1917. Orasul Braila este sub ocupatie germana si are o mare problema de sanatate cauzata de lipsa alimentelor si a medicamentelor.
Nemtii decid ca despaducherea sa devina obligatorie. Cine nu are certificat de despaduchere, nu primeste cartela de pâine si nu poate cumpara bilet de tren. Este vaccinata populatia, in special lucratorii de la salubritate si cei care dezinfectau latrinele, iar o baie publica este pusa gratuit la dispozitia publicului doua zile pe saptamâna.
O problema majora o constituie si inmultirea cazurilor de turbare.
Din acest motiv, comandatura germana a Brailei emite o ordonanta in luna februarie a anului 1917, pentru controlul câinilor.
Ordonanta cuprinde urmatoarele masuri:
– toti câinii sa fie tinuti în lant si închisi;
– animalele sa poarte botnite pe strada si obligatoriu sa fie tinute de frânghie;
– câinii gasiti liberi sa fie prinsi si ucisi;
– fiecare proprietar este obligat sa plateasca o taxa anuala de 10 lei catre primarie pentru fiecare câine;
– primaria va elibera proprietarului o marca ce va fi prinsa de zgarda.
In plus fata de aceste masuri, Comandatura a anuntat ca va oferi o recompensa de câte doi lei pentru fiecare câine fara marca prins pe strada si adus la Primarie.
Ca o comparatie, pretul unui kilogram de pâine alba era de 50 de bani iar al unui kilogram de carne, de trei lei.
Drept urmare, soldatii germani au inceput sa colinde satele si sa fure câinii oamenilor pentru a-i aduce la Primaria Brailei ca sa incaseze recompensa de doi lei de fiecare animal.
Confruntata cu o astfel de situatie, Comandatura Brailei decide sa anuleze aceasta recompensa.
