Fotbalul românesc și european a pierdut una dintre figurile sale legendare. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați și respectați antrenori români din istorie, a murit pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar din București, după mai multe zile în care s-a aflat în stare critică în urma unui infarct miocardic.
Dispariția sa marchează...
Cuvântul „temperament” se referă la amestecul de trăsături sau tendințe naturale cu care o persoană se naște și care fac parte din personalitatea sa. Temperamentul este, de asemenea, o nevoie care împinge și motivează oamenii să acționeze în conformitate cu tendințele lor naturale.
Gândește-te așa: temperamentul tău este modul în...
Cei care doresc să își achite taxele și impozitele locale nu mai sunt nevoiți să facă un drum la Primăria Bacău.
Recent, instituția a fost înrolată și poate fi găsită pe stațiile de plată SelfPay în nu mai puțin de 81 de locații din tot orașul și chiar în anumite...
Administrația Bazinală de Apă Siret a emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu de inundații, valabilă astăzi, 4 august, până la ora 24:00, pentru mai multe râuri din zona hidrografică Siret. Avertizarea vizează cursuri de apă din județele Suceava, Harghita și Neamț, unde există un risc ridicat de viituri...
În ciuda inflației și a costurilor în creștere, Guvernul a decis ca valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR) să rămână neschimbată și în anul 2026, păstrându-se la nivelul actual de 660 de lei, potrivit Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Această măsură are implicații directe asupra beneficiilor sociale...
Un nou val de modificări afectează sistemul public de sănătate: de la 1 august 2025, mai multe categorii de persoane pierd statutul de asigurat fără plată.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025, contribuția la asigurările de sănătate (CASS) nu va mai fi acoperită de stat pentru o...
Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 100 metri liber, joi, la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore, cu un timp remarcabil de 46,51 secunde.
După ce câștigase deja aurul la 200 metri liber, Popovici (20 de ani) a reușit o nouă performanță de...
David Popovici scrie o nouă pagină de aur în istoria natației românești și mondiale. Campionul olimpic en titre a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, oprind cronometrul la 1:43,53 – al 10-lea timp din toate timpurile.
Performanța sa...
Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică. Astfel, în spațiul hidrografic Siret:
COD PORTOCALIU:
În intervalul 29.07.2025 ora 12:00 – 30.07.2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Moldova –...
În fiecare an, pe data de 28 iulie, România marchează Ziua Națională a Ambulanței, un moment de recunoaștere publică a celor care, de peste un secol și jumătate, intervin zi și noapte pentru a salva vieți. Este o zi de respect și recunoștință pentru medici, asistenți, ambulanțieri, dispeceri și...
Echipele RAJA intervin astăzi – 28 iulie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Măgurii din orașul Onești, județul Bacău.În vederea executării acestor lucrări se reduce presiunea apei potabile, în intervalul orar 08.40 – 14.00, consumatorilor de pe străzile Măgurii, Orizontului...
Începând cu luna iulie 2025, persoanele cu venituri reduse pot beneficia de un nou tip de sprijin financiar pentru plata facturilor la energie electrică. Este vorba despre un ajutor lunar de 50 de lei, acordat de stat, în baza Ordonanței de Urgență nr. 35/2025, care vine să suplinească fosta...
După mai bine de șase decenii, o statuie antică din bronz reprezentându-l pe împăratul roman Marcus Aurelius a fost repatriată de Turcia, în urma unui amplu efort diplomatic și științific. Artefactul, jefuit din orașul antic Boubon (provincia Burdur) în anii 1960 și expus ulterior la Muzeul de Artă din...
Doar câteva ore ne despart de o nouă proiecție de film în Parcul Catedralei. După o zi canicuară, cu peste 30 de grade în termometre, te poți bucura alături de cei dragi în această seară vizionând un film în aer liber.
Și asta pentru că municipalitatea continuă tradiția acestor seri...
Ți s-a întâmplat vreodată să ai câteva minute libere și să simți nevoia să te relaxezi, dar fără prea mult efort? Poate nu ai timp pentru un film, nici chef să deschizi laptopul. Așa ajungi, instinctiv, la telefon. Îl ai mereu cu tine, iar acum, jocurile de cazino –...