Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia.
Încă...
Lucrările de reabilitare și modernizare a celor 15 kilometri ai Drumului Județean 252C, care leagă comunele Tătărăști și Corbasca, au fost finalizate cu succes și recepționate în totalitate. Investiția, în valoare de aproximativ 62 de milioane de lei, a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și...
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri...
Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în perioada 21-24 iunie a.c.
Polițiștii au intervenit la 409 solicitări primite din partea cetățenilor, din care 370 sesizate prin 112 și au aplicat 950 de sancțiuni...
Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsur ilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău în perioada 22– 24 iunie 2024.
Jandarmii băcăuani au asigurat intervenția la 17 evenimente...
În intervalul 21-25 iunie anul curent, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, salvării persoanelor din medii ostile vieții și acordării primului ajutor calificat au intervenit la 112 evenimente înregistrate la nivel județean.
În intervalul...
În perioada 28-30 iunie 2024, Parcul Catedralei din Bacău va găzdui sărbătoarea anuală "Hramul Bacăului". Evenimentul promite să aducă împreună locuitorii și vizitatorii orașului pentru trei zile pline de muzică live, distracție și surprize.
Evenimentul va include concerte ale unor artiști cunoscuți, precum Cristi Dules, Andrei Ciobanu, Minodora, Viorica Macovei,...
Teatrul de Vară "Radu Beligan" din Bacău va fi, pentru două zile, centrul tradițiilor și culturii românești, găzduind cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Coregrafie și Folclor "Petre Vlase". Evenimentul va avea loc pe 26 și 27 iunie 2024, începând cu ora 17:00.
Festivalul, organizat sub egida Consiliului...
În arealul atât de pitoresc al Castelului ,,Ghika”, din comuna Dofteana - Bacău, a avut loc, duminică, 23 iunie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Dansul Ielelor”, singurul din România care se desfășoară pe domeniul unui castel și care precede Sărbătoarea Sânzienelor, din ziua de 24 iunie.
Evenimentul a fost...
Prozatorul pentru cei mici, poetul şi traducătorul, cel ce împarte ziua de naştere (14 iunie 1932, Grinăuţi, judeţul Bălţi) cu Vasile Alecsandri (14.06.1818, Bacău) rămâne, din 21 iunie 2024, o amintire durabilă în memoria iubitorilor de literatură pentru copii. Şi nu doar pentru conaţionali, ci şi pentru vorbitorii de...
Un scandal izbucnit între un dezvoltator imobiliar din Iași și un afacerist din Bacău a dus la scoaterea la licitație a unui bloc situat pe strada Smârdan, în Iași. Dezvoltatorul, care a construit blocul, a vândut cinci apartamente afaceristului pentru suma de 350.000 de euro. Tensiunile au apărut atunci...
În luna martie 2024, județul Bacău a înregistrat un număr de 8 noi societăți comerciale cu participare străină, reprezentând 1,35% din totalul înregistrărilor la nivel național. Acest rezultat plasează județul pe locul 10 în ierarhia județelor din România.
Pe primele locuri în acest clasament se situează Municipiul București, cu o...
Județul Bacău a experimentat schimbări semnificative în structura efectivelor de animale în ultimul deceniu. Scăderea constantă a bovinelor, ovinelor și caprinelor, fluctuațiile efectivelor de porcine și creșterea generală a efectivelor de păsări indică o reorientare posibilă a fermierilor spre avicultură și o diminuare a interesului pentru alte categorii de...
În ziua de 24 iunie, când calendarul popular marchează Sânzienele sau Drăgaica, iar cel ortodox celebrează Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, enoriașii Parohiei Nașterea Maicii Domnului din Lăloaia - Comănești au sărbătorit cu mândrie ZIUA IEI. Această tradiție, ajunsă la al patrulea an consecutiv, a transformat ziua de azi...
În cursul acestei zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța faptul că un autocar a ieșit în afara părții carosabile.
La locul accidentului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă,...